Antena LIVE

Curs valutar

O invenție a cercetătorilor craioveni, cu rol în transplantul osos, zace de ani la sertar

O echipă de cercetătorii craioveni revoluţionează transplantul osos. Un material care înlocuieşte cu succes acest ţesut uman a fost creat în laboratorul de ştiinţe al Universităţii din Craiova. Este sută la sută compatibil cu corpul uman şi mult mai rezistent la şocuri decât alte implanturi folosite în prezent. Dar, de ani de zile, cercetătorii stau cu soluţia viitorului în sertar.

De la 19.09.2020, 23:44
WhatsApp
Vezi și:

Cercetarea a început în 2008, iar după şapte ani, specialiştii Universităţii din Craiova şi cei ai Universităţii de Medicină şi Farmacie au reuşit să breveteze la OSIM munca lor. Perfect compatibil cu organismul uman, noul implant este mai poros, mai elastic, dar, în acelaşi timp mult mai rezistent decât alte descoperiri din domeniu.

”Încercaţi să vă imaginaţi că vreţi să faceţi un cozonac. Şi el trebuie să crească, să fie frumos. Porozitatea aia este dată de drojdie”, ne explică un specialist.

În cazul osului artificial, porozitatea este caracteristica ce permite o mai bună sudură între material şi corpul celui care primeşte implantul. Soluţia a venit după sute de teste.

Dacă ar fi să comparăm acest studiu cu o simplă rețetă, atunci, noutatea o reprezintă schimbarea granulației acestui material. Odată folosit într-o variantă mult mai fina, se obține o compatibilitate crescută cu corpul uman.

A fost un vis al cercetătorilor craioveni. S-au zbătut să obţină fonduri prin două proiecte europene, dar banii au venit, într-un final, de la Ministerul Educaţiei. Rezultatele sunt incontestabile.

Oana Gîngu, profesor coordonator: Testele in vivo şi in vitro au demonstrat acest lucru.

(Oana Oțăt, doctor inginer): Am simulat un impact frontal, cu ajutorul unui soft de reconstrucţie, dedicat pentru reconstrucţia accidentelor de circulaţie.

(Reporter): Ce se intampla daca se loveste un craniu reconstruit cu acest material?

(Oana Oțăt): Cu acest material rezistă!

În ciuda tuturor datelor, a recunoaşterii şi premiilor internaţionale, soluţia nu a ajuns niciodată la cei pentru care a fost gândită. Adică în spitale şi la pacienţi.

Oana Gîngu, profesor coordonator: Deşi reuşim să demonstrăm că ajungem la performanţe similare colegilor din străinătate, totuşi, materialele noastre sau rezultatele cercetării sunt greu aplicabile în industrie.

Un ajutor ar putea veni din partea IMM-urilor care pun pe piaţă soluţii destinate protezării pacienţilor. Doar că acestea sunt descurajate de legislaţie, spun cercetătorii.

Felix Brehar, medic neurochirug: Este nevoie într-adevăr, după ce avem un produs cu utilizare medicală, să fie testat şi la nivel de studii clinice. Aceste studii sunt destul de dificil de aprobat şi de asemenea prespun o anumită durată de timp.

În primii ani, investiţia trebuie susţinută cu fonduri proprii, iar deţinerea brevetului se plăteşte şi ea an de an, indiferent dacă soluţia este pusă în practică sau nu. Producţia şi utilizarea acestor materiale trebuie avizată de Ministerul Sănătăţii.

Cristina Oprea

La 37 de ani, are deja mai mult de 15 ani de când lucrează în presă. A început la Gazeta de Sud. A făcut marketing şi comunicare în mass media, CSR, vânzări sau voluntariat în campanii umanitare. ...

cercetator craiova medicina social
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024