Antena LIVE

Nelu Tătaru avertizează: Urmează o lună de încercare, o lună grea

Ministrul Sănătăţii a declarat luni seara, într-un interviu la televiziunea națională, că urmează o lună grea în lupta cu pandemia de COVID-19, din cauza campaniei electorale şi a deschiderii anului şcolar.

De la 08.09.2020, 09:19
Nelu Tătaru avertizează: Urmează o lună de încercare, o lună grea Hepta

Nelu Tătaru spune că suntem încă în valul 1 al pandemiei, în cea de-a doua fază, pe acel platou de stabilizare și a precizat că, dacă vor fi respectate regulile şi precauţiile, de la jumătatea lunii octombrie România ar putea intra pe o pantă descendentă a cazurilor de COVID-19.

"Este o lună de încercare, o lună grea şi dacă noi, toţi, vom fi parteneri pentru a respecta regulile, atunci cred că la jumătatea lunii octombrie ne putem gândi la o pantă descendentă.

Până atunci nu ne rămâne decât să gestionăm creşterea, care noi credem că va fi mai mică în această perioadă. O creştere asumată odată cu deschiderea anului şcolar şi campania electorală", a declarat ministrul Sănătății.

Potrivit lui Tătaru, un test negativ de infectare cu SARS COV-2 nu garantează că persoana respectivă nu se poate îmbolnăvi ulterior și a precizat că e bine ca testarea să se păstreze în cadrul anchetelor epidemiologice.

"Un test este o stare de moment. Nimeni nu spune că dacă astăzi sunt negativ, peste două zile nu pot fi pozitiv", a precizat Nelu Tătaru.

Legat de deschiderea anului şcolar, ministrul a afirmat că în acest moment sunt 43 de localităţi care au indicele de infectare peste 3 la mie, situaţie în care cursurile se vor desfăşura on-line.

Alte 14 localităţi au indicele între 1 şi 3 la mie, ceea ce înseamnă un sistem mixt, on-line şi cu prezenţă fizică, în timp ce 2.728 localităţi au indicele de infectare sub 1 la mie şi se permit cursurile şcolare în clasă.

În această ultimă situaţie trebuie respectate regulile de distanţare fizică şi dezinfecţie, a mai spus ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Citește și:
 Bilanț coronavirus în România, 7 septembrie. 883 de cazuri noi de Covid-19, în ultimele 24 de ore
Unde poți face testul Covid-19 pentru a pleca în Grecia. Lista laboratoarelor autorizate

Ți-a plăcut acest articol?

nelu tataru coronavirus pandemie
Întrebarea zilei
Veţi participa la Slujba de Înviere?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Ce se mănâncă, de fapt, în prima zi de Paște. Aduce noroc și prosperitate
Fanatik.ro
Publicat 04.05.2024
Cuvintele din limba română pe care foarte multă lume le folosește greșit. Ce...
Fanatik.ro
Publicat 04.05.2024
Un nou test de sânge poate detecta osteoartrita cu până la opt ani înainte ca...
spotmedia.ro
Publicat 03.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii:...
Adevărul
Publicat 04.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 5 mai 2024. Taurii trebuie să aibă grijă la prietenii....
CaTine
Publicat 04.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Care a fost prima mâncare consumată în spațiu. Puțini s-ar fi așteptat la...
Useit
Publicat 04.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de merișoare. Efectele acestei băuturi...
Medicool
Publicat 04.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024