Antena LIVE

Curs valutar

Noi acuzaţii grave la spitalul din Vâlcea. Bebeluş cu pneumonie, tratat pentru roşu în gât

Încă un bebeluş a fost adus de urgenţă în Capitală, după ce medicii din Vâlcea l-ar fi tratat superficial. Aceiaşi care sunt acuzaţi că au întâziat transferul unui băieţel aflat acum în comă.

De la 13.01.2019, 20:53
WhatsApp
Vezi și:

Încă un bebeluş a fost adus de urgenţă în Capitală, după ce medicii din Vâlcea l-ar fi tratat superficial. Aceiaşi care sunt acuzaţi că au întâziat transferul unui băieţel aflat acum în comă. Noile acuzaţii de malpraxis sunt aduse de familia unei fetiţe de un an şi 8 luni. Ar fi fost tratată pentru o banală răceală şi trimisă acasă cu o reţetă. Abia când au apărut complicaţiile, doctorii din Râmnicu Vâlcea şi-au dat seama că e vorba despre o pneumonie. 

Fetiţa de un an şi opt luni este în stare gravă la Spitalul Grigore Alexandrescu. Are pneumonie, iar medicii i-au montat un tub de dren pentru lichidul din plămâni. Copila a ajuns în această stare după ce, patru zile la rând, medicii spitalului din Râmnicu Vâlcea au trimis-o acasă cu tratament pentru roşu în gât. Când a ajuns la Bucureşti, a fost operată imediat. 

IOANA ILINESCU, mama fetiţei: Mi s-a spus că a avut apă la plămân şi puroi. Tratamentul a fost necorespunzător. 

Familia va face plângere împotriva medicilor din Vâlcea, dar aşteaptă ca fetiţa să fie mutată de la terapie intensivă. Managerul spitalului susţine că a aflat din presă despre caz. 

Dan Ponoran, managerul Spitalului Judeţean Vâlcea: Nu este niciun fel de sesizare depusă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea pentru acest nou caz. 

Este al doilea copil care ajunge la Bucureşti, transferat de la Spitalul din Râmnicu Vâlcea, în stare gravă. În urmă cu câteva zile, un băieţel de un an şi o lună, în cazul căruia transferul la Bucureşti a fost întârziat din vina medicilor, a ajuns la Spitalul Marie Curie şi este acum în comă. A fost diagnosticat greşit, spun părinţii, care îi acuză pe medicii din Vâlcea de malpraxis. 

Indiferenţa medicilor a scos ieri oameni în stradă, în faţa spitalului din Râmnicu Vâlcea. 

Ministrul Sănătăţii a cerut a doua anchetă, în doar câteva zile, la acest spital. 

SORINA PINTEA, ministrul Sănătăţii: Cred că aceste ultime două cazuri vor trage un mare semnal de alarmă pentru medicii secţiei de pediatrie.

Internetul este plin de mesaje de revoltă ale celor care au fost pacienţi în cel mai mare spital din Vâlcea. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social observatorweekend19 familie medici valcea fetita bucuresti raceala
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024