Antena LIVE

Curs valutar

Nou medic fals în Bucureşti: tânărul de 26 de ani trata pacienţi într-o cameră de cămin

Un nou medic fals a fost deconspirat în Capitală. Este un tânăr de 26 de ani care pretindea că e traumatolog, psiholog şi chiar ortoped, deşi nu avea niciuna dintre aceste specializări. Cu toate acestea, îşi deschisese un cabinet şi primea pacienţi.

De la 27.02.2019, 19:50
WhatsApp
Vezi și:

Un nou medic fals a fost deconspirat în Capitală. Este un tânăr de 26 de ani care pretindea că e traumatolog, psiholog şi chiar ortoped, deşi nu avea niciuna dintre aceste specializări. Cu toate acestea, îşi deschisese un cabinet şi primea pacienţi.

Consultaţiile aveau loc într-o fostă cameră de cămin, decorată cu diplome falsificate grosolan, spune chiar ministrul Sănătăţii. În timp ce poliţia face apel public pentru a identifica posibile victime.

Marian Grigore susţine în faţa camerelor că este specialist în medicina alternativă. Nu apare însă în nicio evidenţă a statului. Acest lucru l-a aflat şi una dintre pacientele sale, când, cu un buletin de analiză emis de bărbat a ajuns la spital. I s-a spus că documentul nu are nimic în comun cu medicina.

Falsul medic emite bilete de analiză şi prescrie tratamente de cel puţin trei ani şi jumătate, când şi-a închiriat un apartament într-un vechi cămin din Sectorul 3 al Capitalei. Aici a funcţionat, până ieri, clinica lui privată, aşa cum se lăuda pe internet, unde oamenii ar fi putut găsi ajutor, chipurile, la tarife reduse

Pacienta a depus plângere la poliţie. Agenţii s-au prezentat la cabinetul lui Marian Grigore, o cameră cu două paturi şi un raft cu aparate de fizioterapie. 

La percheziţii, în aşa-zisul cabinet, poliţiştii au găsit mai multe ştampile cu diferite specializări. Traumatologie, psihologie, ortopedie şi altele, dar şi diplome potrivit cărora bărbatul ar deţine numeroase calificări şi specializări. Anchetatorii bănuiesc, însă, că aceste documente sunt false şi le-au trimis la expertiză.

La Ministerul Sănătăţii bărbatul de 26 de ani nu figurează cu vreo specializare. Chiar dacă pereţii cabinetului erau plini de diplome.

Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii: Un fals grosolan care putea fi vizibil. Clinica respectivă nu era autorizată, el avea şi angajaţi, noi am sesizat şi ITM-ul. Deci au fost mai multe aspecte verificate în primul rând de către Direcţia de Sănătate Publică şi uite că a fost reţinut.

Pe numele bărbatului a fost emis un mandat de arestare pentru 30 de zile pentru înşelăciune, practicarea unei profesii fără drept şi fals şi uz de fals.

Vestea i-a uimit pe pacienţii care frecventau cabinetul. Această femeie a plătit, anul trecut, 750 de lei pentru 10 şedinţe de masaj cu falsul medic.

Vasilica, pacienta medicului acuzat: Nu i-am cerut acte, nu i-am cerut documente. Am rămas şocată când am auzit că domnul doctor Grigore nu este domnul doctor Grigore.

Autorităţile fac apel la pacienţii care au fost trataţi de falsul medic să contacteze secţia 11 de poliţie pentru a-i ajuta în anchetă.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

bucuresti capitala medic fals observator19 ortoped pacienti psiholog social
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025