Antena LIVE

Curs valutar

Video

Numărul cazurilor Covid, în scădere. Medicii avertizează că spitalele sunt în continuare arhipline. Pacienţii aşteaptă şi 10 ore pentru o ambulanţă

Scădere semnificativă a cazurilor de COVID-19. Astăzi am ajuns la o incidenţă mai mică de 6 la nivel naţional. În multe zone, infectările au scăzut la jumătate faţă de săptămâna trecută. În timp ce multă lume se gândeşte la relaxarea măsurilor, medicii spun că pericolul nu a trecut iar spitalele sunt încă arhipline.

De la 13.11.2021, 19:22
WhatsApp
Vezi și:

În şase judeţe din ţară sunt mai puţin de 3 cazuri la mia de locuitori. Cel mai bine stă Suceava, cu o incidenţă de 2,1. Capitala, cea mai afectată zonă a ţării în valul 4, se apropie de 6 infectări la o mie de persoane!

În zonele turistice de munte, care într-o lună vor fi supraaglomerate, situaţia variază. Dacă în Predeal, incidenţa rămâne mare - de 9,7 - în Sinaia şi Buşteni rata e între 6 şi 7. În Vatra Dornei, Azuga sau Băile Tuşnad, în schimb, a scăzut sub 4,5.  În acest moment nu sunt prevăzute relaxări dar acum o lună, când incidenţa scădea sub 6, puteau fi organizate nunţi şi botezuri, de exemplu.

Octavian Jurma, medic: Dacă aceste măsuri se vor păstra în continuare, această scădere va putea fi menţinută şi în timpul lunii decembrie, astfel încât să coborâm sub 2.500 de cazuri şi să intre toate judeţele în scenariul verde. Pericolul cel mai mare este, pe de altă parte, exact debutul prematur al măsurilor de relaxare. Deschiderea şcolilor de exemplu este o măsură de relaxare.

Şi în spitale, lucrurile stau mai bine decât în octombrie. Astăzi avem 15 mii de bolnavi de COVID internaţi, din care 1.743 la ATI. Acum două săptămâni erau aproape 20 mii de pacienţi dintre care 1.858 la ATI

Pe acelaşi subiect

Adrian Marinescu, director medical Institutul Matei Balş: Presiunea e scăzută în momentul de faţă sau mai scăzută. Şi probabil că săptămânile următoare va fi şi mai bine.

Incidenţa cazurilor COVID, în scădere

E motivul pentru care pacienţii cu afecţiuni cronice cer reluarea operaţiilor şi internărilor care nu sunt urgente. La începutul lunii octombrie, au fost amânate pentru că spitalele erau supraaglomerate. Apoi, ordinul a fost prelungit până pe 17 noiembrie.

Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor: Dacă va fi prelungit, noi suntem pregătiţi să atacăm în instanţă. Zeci de mii de pacienţi au avut de suferit în perioada de o lună de zile. Avem pacienţi care au decedat pentru că aveau afecţiuni la care trebuiau să se intervină, au fost trimişi acasă.

Gabriela Şerbănescu are mai multe boli autoimune şi a trăit un infern acum câteva zile, când starea i s-a agravat şi a cerut ajutorul medicilor. 

Gabriela Şerbănescu, pacientă: Am sunat la 112 şi mi s-a spus că să aştept când or să aibă vreo posibilitate de o Salvare dar asta se poate întâmpla şi mâine şi poimâine.

Disperată, femeia a sunat la ambulanţele private dar i s-a oferit acelaşi răspuns. A insistat la 112 şi, 10 ore mai târziu, a ajuns un echipaj la ea. 

Niciun pat liber la ATI

Gabriela Şerbănescu, pacientă: A văzut şi medicul de la Salvare că vomit cu sânge şi mi-a spus: eu îmi fac datoria şi te iau la spital pentru că eşti într-adevăr urgenţă de cod zero, însă vreau să ştii din capul locului că este posbil să stam împreună în salvare în curtea spitalelor 2, 3 zile, pentru că tu nu eşti covid.

3 zile mai târziu, pacienta a reuşit să ajungă într-un spital. Starea ei era atât de gravă încât medicul a întrebat-o de ce a aşteptat atât de mult până când a mers la consultaţie. 

Gabriela Şerbănescu, pacientă: Cred că cu toţii avem dreptul la sănătate, cu toţii avem dreptul să trăim.

În spitale au apărut liste de aşteptare cu pacienţi care au nevoie de investigaţii şi operaţii.

Beatrice Mahler, manager, Institutul Marius Nasta: La chirurgie toracică, da, din păcate sunt liste de aşteptare. Vom vedea în următoarea săptămână care va fi posibilitatea de reorganizare, inclusiv a resursei de personal. Cred că mai avem de aşteptat cel puţin 10 zile.

Pacienţii care au cancer, cei care fac dializă, gravidele sau bolnavii cu urgenţe nu au fost, teoretic, afectaţi de această măsură.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

coronavirus covid vaccin bilant vaccinare bilant
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024