Antena LIVE

OMS ia în calcul să numească eventualele noi variante de SARS-CoV-2 după constelaţii. Unii oameni de ştiinţă au însă altă părere

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care a folosit deja 12 dintre cele 24 de litere ale alfabetului grec pentru a denumi variante ale SARS-CoV-2, ia în calcul să numească alte eventuale noi variante, după ce epuizează literele alfabetului grec, cu nume de constelaţii.

De la 03.09.2021, 22:47
OMS ia în calcul să numească eventualele noi variante de SARS-CoV-2 după constelaţii Profimedia Images

''Poate că vom rămâne fără litere greceşti, însă examinăm deja o nouă serie de nume. Ne gândim să le numim după constelaţii'', anunţa la jumătatea lui august, într-un interviu acordat The Telegraph, epidemiologul Maria Van Kerkhove, directoarea tehnică a departamentului dedicat Covid-19, din cadrul programului OMS de supravegehre a bolilor infecţioase.

''Va fi vorba despre stele şi constelaţii mai puţin cunoscute, dar uşor de pronunţat. Suntem pe cale să verificăm în interior, cu colegii noştri repartizaţi în lume, pentru a stabili ca niciun nume să nu fie ofensator în limba locală sau să fie vreun nume tradiţional", a precizat ea.

Nume ale unor zei şi zeiţe din Grecia au fost scoase din calcul, din cauza pronunţării lor, ceea ce ar complica universalizarea. Însă acest plan al OMS este departe de a se bucura de unanimitate în rândul oamenilor de ştiinţă. Variantele SARS-CoV-2 ''nu au nimic de-a face cu constelaţiile! Propun altceva. Dacă am numi catastrofele naturale după climato-negaţionişti?'', a declarat de la Observatorul de pe Coasta de Azur, Eric Lagadec, preşedintele Societăţii Franceze de Astronomie şi Astrofizică.

Ți-a plăcut acest articol?

covid tulpina constelatii epidemiolog organizatia mondiala a sanatatii
Întrebarea zilei
În vacanţa de vară, preferaţi să vă lăsaţi copilul cu rudele sau la grădiniţă?

Las copilul cu rudele

Îl înscriu la grădiniţă

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Scapi de muște fără bătăi de cap, cu această soluție simplă. Oricine o...
Fanatik.ro
Publicat 08.05.2024
Orașul din România cu parc de 20 de milioane de euro. Va avea lac, debarcader...
Fanatik.ro
Publicat 08.05.2024
Războiul viitorului: U.S. Air Force își construiește o flotă de peste 1.000...
spotmedia.ro
Publicat 07.05.2024
Zodiile cu NOROC uriaș în vara anului 2024. Nimic nu va fi imposibil!
Gandul
Publicat 08.05.2024
Ziua în care Imperiul Austriac a anexat nord-vestul Moldovei, denumind zona...
Adevărul
Publicat 07.05.2024
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când...
A1
Publicat 08.05.2024
Horoscopul zilei de 9 mai 2024. Leii construiesc relații noi. Află ce se...
CaTine
Publicat 08.05.2024
Cine sunt Elian Miță și Marius Ghiță, cofetarii care fac furori pe TikTok cu...
spynews.ro
Publicat 08.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Supermarketul care oferă un leu pe orice sticlă reciclată, în loc de 50 de...
Click.ro
Publicat 08.05.2024
Una dintre „cele mai mari înșelătorii online” din lume a afectat...
Useit
Publicat 08.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Cum atragi banii în viața ta. Cât ești de norocos în funcție de data nașterii
Redacţia.ro
Publicat 07.05.2024
Luxul din „palatul de 1 miliard de euro al lui Putin”, filmare cu camera...
libertatea.ro
Publicat 07.05.2024
Nicki Minaj a arătat uimitor la Met Gala 2024. Cântăreața a purtat o rochie...
ZU
Publicat 08.05.2024
Tort Mozaic. Tort tablă de șah, spectaculos și delicios
Hello taste
Publicat 08.05.2024
Pielea uscată la copiii mici: sfaturi pentru îngrijire
Deparinti
Publicat 08.05.2024
Ce fac autoritățile pentru a aduce tezaurul României acasă. Avocat:...
ziare.com
Publicat 07.05.2024
Ce scrie presa turcă despre sezonul doi al serialul ”Golden Boy. Dragoste...
Happy
Publicat 08.05.2024
Remedii naturale împotriva sindromului de gură uscată. Cum îl poți ameliora
Medicool
Publicat 08.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024