Un ONG din Hunedoara organizează cursuri unde paramedicii SMURD predau tehnici de salvare părinților
Corect aplicat, primul ajutor salvează vieţi. Un ONG din Hunedoara organizează cursuri unde paramedicii SMURD predau tehnici de salvare, într-o situaţie de urgenţă. Cursurile sunt gratuite.
De Redactia Observator la 28.10.2019, 15:33Corect aplicat, primul ajutor salvează vieţi. Un ONG din Hunedoara organizează cursuri unde paramedicii SMURD predau tehnici de salvare, într-o situaţie de urgenţă. Cursurile sunt gratuite. Ultima prezentare a fost adresată familiilor. 40 de cursanţi au venit să afle cum trebuie să acţioneze în caz de criză.
Manevrele de eliberare a căilor respiratorii blocate cu un bol alimentar ar trebui să fie familiare oricui. Pentru că oricând te poţi confrunta cu o astfel de situaţie: cineva din imediata apropiere să se înece cu o bucăţică de mâncare.
Mulţi au auzit despre metoda Heimlich, numai că nu toţi ştiu şi cum se aplică în mod corect.
Simona și soțul ei au venit la atelierul de prim-ajutor după ce în cercul lor de prieteni, cineva a murit sufocat cu mâncare.
Simona Postelnicu, cursant: Erau la o seară între prieteni şi gazda a adus ceva de mâncare. Cel care era în vizita a luat o bucatica dintr-o bucata de carne şi s-a inecat. Nu au stiut ce manevre să folosească şi a murit. A murit foarte repede.
Mihai Postelnicu, cursant: E un curs foarte util, cu atât mai mult necesar pentru formarea ca om în primul rând.
Alţi tineri sunt proaspăt părinţi şi vor să ştie ce trebuie să facă în cazul în care bebeluşul se îneacă cu mâncare.
Răzvan Socaci, cursant: Avem un copil de şase luni şi în caz că se întâmplă ceva să putem să-l ajutăm, să nu aşteptăm pana vine 112 că durează. Ideea este să-mi poziţionez fiul pe picior. Înclinat la 45 de grade. Şi în acel moment să aplicăm lovituri uşoare la nivelul umerilor!
Printre cursanţi am găsit-o şi pe Tatiana, o asistentă medicală care lucrează într-un cabinet de liceu.
Tatiana Budău, asistentă medicală: Am fost solicitată să le arăt practic resuscitarea cardio-respiratorie. Să pot transmite şi eu copiilor la liceu pentru că e foarte important să acorzi primul ajutor cu mâinile libere, până vine ambulanţa
Paramedicii SMURD spun că de multe ori lipsa intervenţiei, până la sosirea ambulanţei sau aplicarea greşită a manevrelor de salvare pot face diferenţa dintre viaţă şi moarte.
Adrian Mitrescu, paramedic SMURD: De foarte multe ori găsim victima fără să-i fie acordat nici măcar un minimal, minimală tehnică de prim-ajutor ceea ce presupune o complicare a situaţiei.
Cursanţii spun că ar fi util să se introducă cursul de prim-ajutor ca disciplină în programa de învăţământ pentru ca elevii să fie învăţaţi de mici, cum să acţioneze în caz de urgenţă.