Îți dorești un posterior mai atrăgător? Iată ce poți face!
Dintotdeauna formele femeilor au reprezentat un criteriu de frumusețe. Totuși, idealurile de frumusețe se schimbă, iar în prezent toate femeile își doresc un fund bombat și bine conturat. Pe de-o parte, este vorba de cele care nu au avut acest privilegiu în mod natural, din punct de vedere genetic. Pe de altă parte, chiar și femeile care au deja un posterior atrăgător, își doresc să-l mai îmbunătățească din anumite privințe.
De Redactia Observator la 14.05.2022, 08:53Indiferent dacă vrei un posterior mai rotund, mai lat sau mai ridicat, există soluții pentru a obține orice formă îți dorești. Iată care sunt cele mai eficiente metode de a obține un posterior atrăgător.
-
Fitness și dietă
Exercițiile fitness sunt o metodă naturală de a modifica aspectul posteriorului. Mușchii fesieri pot fi crescuți și modelați prin exerciții cu propria greutate, cu benzi elastice sau cu ridicare de greutăți. Genuflexiunile (clasice, sumo, bulgărești, izometrice), fandările (diferite tipuri), podul, „donkey kicks”, îndreptările, exercițiile „good morning” sunt doar câteva dintre figurile care îți modelează fesierii.
Este important să înțelegi că nu poți câștiga rapid masă musculară. Pentru a-ți crește fesierii în mod vizibil, precum și alte grupe de mușchi, este nevoie de minimum câteva luni de muncă în sala de fitness. Cu toate acestea, rezultatele sunt durabile, naturale și sănătoase. Bineînțeles că trebuie să urmezi în continuare acest stil de viață și după obținerea rezultatului dorit. Masa musculară se pierde dacă nu este stimulată. Așadar, trebuie să o întreții.
Alături de programul de antrenament, ai nevoie și o dietă adecvată, deoarece asimilarea masei musculare necesită un aport optim de proteine. Asigură-te că mănânci variat și că incluzi în alimentația zilnică:
-
pește, carne albă, lapte, brânză sau un ou ca surse de proteine animale
-
leguminoase boabe sau nuci și alune ca sursă de proteine vegetale.
Totuși, nu consuma surse de proteine excesiv, mai ales dintre cele de origine animală.
Citește și:-
Modificarea stilului vestimentar
Pune-ți în valoare posteriorul cu ajutorul unor articole vestimentare potrivite. Dacă-ți dorești o apariție sexy, hainele largi nu te vor ajuta deloc. Îmbracă pantaloni, rochii sau fuste exact pe mărimea ta. Hainele elastice și mulate pot fi o alegere inspirată.
De asemenea, poartă haine croite astfel încât să-ți pună în valoare forma posteriorului. Spre exemplu, jeansii cu talie înaltă creează efectul unui fund mai mare. Jeansii brazilieni sunt alt exemplu de pantaloni potriviți pentru un posterior atrăgător. Aceștia creează iluzia de fund bombat.
-
Ai grijă la postură!
Dacă vrei să creezi iluzia unui fund mai bombat, este important să-ți controlezi postura. Atunci când umerii sunt trași în față și pieptul mai în spate, coloana se curbează incorect, iar pelvisul se poziționează prea în față. Din această cauză, fundul este împins în partea anterioară și pare mai plat. Încearcă să stai cât mai dreaptă, însă nu într-un mod exagerat. Atunci când îți tragi umerii în spate și împingi pieptul în față, posteriorul va fi poziționat mai în spate.
-
Implant fesier
În prezent există proceduri medicale destinate esteticii posteriorului, cum ar fi implantul fesier. Implantul fesier este o procedură care se poate efectua în două moduri: implant cu grăsime proprie sau implant de fese cu silicon.
-
Implantul cu grăsime proprie este o metodă non-chirurgicală care presupune extragerea grăsimii dintr-o parte a corpului cu țesut adipos excesiv, cum ar fi abdomen și implantul acesteia la nivelul posteriorului prin injectare. Vezi aici mai multe detalii despre această procedură.
-
Implantul de fese cu silicon este o procedură chirurgicală care constă în inserarea unor implanturi de silicon în posterior.
În concluzie, dacă îți dorești o îmbunătățire a aspectului posteriorului tău, există câteva metode eficiente prin care să modifici forma și volumul acestuia, sau cel puțin să creezi iluzia unui fund mai atrăgător.