Antena LIVE

Curs valutar

Video

Primele amenzi după ce un om a fost vaccinat cu Pfizer la prima doză şi cu Moderna la rapel. Medicii şi oficialii spun că riscurile sunt minime

La două luni şi jumătate de la începerea campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 apar tot mai multe incidente. Un tânăr din Bucureşti a fost vaccinat cu Pfizer la prima doză şi cu Moderna la rapel. Medicii şi oficialii spun că sigurul pericol e să facă mai puţini anticopi. Cu toate astea, studii nu există. Abia acum britanicii au început un test pe câteva sute de voluntari.

De la 18.03.2021, 20:46
WhatsApp
Vezi și:

''S-a greşit undeva şi oamenii nu şi-au asumat responsabilitatea. Se fac nişte teste pe tine şi nici măcar nu eşti urmărit, dacă sunt ok peste 10 zile, peste 5.''

E gândul care nu îi dă pace lui Alin. La 21 de zile de la prima doză de Pfizer, tânărul a mers la centrul de vaccinare de la Romexpo să îşi facă rapelul. Numai că i s-a administrat alt ser. 

''Sunt două persoane la triaj. Prima persoană...am vorbit despre asta, am spus că fac cu Pfizer. M-a trimis la a doua persoană care era la un metru distanţă şi acolo nu ştiu cum s-a produs greşeala, pur şi simplu mi-a dat bileţel de la alt cabinet.''

Această fotografie e singura dovadă pe care o are Alin că s-a vaccinat

Pe acelaşi subiect

''Doamnele asistente au chemat un medic care a venit să mă liniştească, spunându-mi că din punct de vedere medical nu sunt riscuri, în schimb, că există o problemă administrativă, nu se poate elibera o adeverinţă. A venit propunerea de a bifa în platformă faptul că am făcut tot Pfizer şi a doua doză.'' 

Practic, tânărul susţine că i s-a propus falsificarea actului. Autorităţile au demarat o anchetă şi au dat câteva sancţiuni: medicul coordonator şi un asistent au fost amendaţi cu câte 2.000 de lei, iar centrul de vaccinare cu 20.000 de lei. Cazul nu e singular. Acum o lună, un bărbat de 69 de ani din Târgu Jiu a fost vaccinat cu două seruri diferite.

''A ieşit o doamnă de la Moderna şi m-a chemat înăuntru. M-am dus un pic surprins şi am întrebat-o, arătându-i spre seringă, venise deja cu seringa către mine: Este Pfizer? Da!''

Pacientul din Gorj se simte bine. Cel din Capitală are câteva reacţii adverse: îl doare braţul, a făcut febră şi frisoane. Medicii români sunt convinşi că riscurile pentru pacienţii vaccinaţi cu doze diferite de ser sunt minime. 

Adrian Marinescu, medic infecţionist: Din fericire, nu se întâmplă nimic/ E de discutat doar la nivel de eficienţă, se va vedea când se va face testarea anticorpilor. Care ar fi posibilitatea? Titlul de anticorpi protectori să fie mai mic. 

Studiile despre efectul serurilor amestecate abia încep

Cu toate astea, nu s-au făcut încă studii despre efectul serurilor amestecate. În Marea Britanie abia a început o cercetare pe 800 de voluntari, care vor primi o doză de Pfizer şi una de AstraZeneca. Primele rezultate sunt aşteptate  în vară. 

Ştefan Dacălui, cercetător la Oxford: Se urmăreşte evaluarea eficacităţii şi, în primul şi în primul rând, a siguranţei răspunsului imunitar, ţinând cont că sunt două mecanisme diferite de livrare a agentului imunogen. 

Ca să nu se întâmple astfel de incidente, în unele centre de vaccinare din ţară, asistenţii scriu cu pixul pe mâna celor care se imunizează literele P sau M, de la Pfizer şi Moderna. În altele, oamenii primesc cartonaşe cu numele serului. Acum, se administrează 3 seruri în România. Peste o lună va ajunge şi al patrulea. 

Ema Schweninger
amenzi moderna pfizer
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024