Antena LIVE

Curs valutar

Video

România, în vârful valului de infecţii respiratorii: 250 de copii vin zilnic în Camera de Gardă de la "Grigore Alexandrescu"

Suntem în vârful valului de infecţii respiratorii. Urmează câteva săptămâni critice pentru spitalele de pediatrie şi nu numai. Deja, camerele de gardă sunt aproape pline, iar medicii cu greu fac faţă sutelor de pacienţi care vin cu febră şi deshidrataţi. Spre exemplu, numai la "Grigore Alexandrescu" ajung zilnic aproape 250 de copii bolnavi. Mulţi dintre ei au nevoie de internare, însă aici apare altă problemă: locurile din spitale sunt limitate.

De la 18.01.2023, 16:59
WhatsApp
Vezi și:

Într-o gardă de 24 de ore, la spitalul "Grigore Alexandrescu", se prezintă 250 de copii. Cei mai mulţi dintre ei, aproximativ 150, sunt cu infecţii respiratorii, iar unii dintre ei necesită chiar internare. Vorbim despre 20-25 de copii, în medie, care au nevoie de spitalizare după ce sunt consultaţi de medicii din camera de gardă. Purtătorul de cuvânt al spitalului a declarat că cei mai mulţi sunt copii foarte mici pe care părinţii îi aduc la spital după zile întregi în care febra nu cedează la antitermice.

Copiii sunt internaţi pentru că au nevoie de hidratare şi de tratament perfuzabil sau injectabil. Media de spitalizare este de 7 zile, acesta fiind şi motivul pentru care cele 100 de locuri de la Pediatrie sunt mai tot timpul ocupate, iar medicilor le este greu să elibereze locuri noi de la o gardă la alta. 25% dintre prezentările de la Camera de Gardă sunt ale copiilor din afara Bucureştiului, care vin la "Grigore Alexandrescu" din judeţele din apropiere.

Andreea Petrescu

A început ca o joacă în urmă cu aproape 20 de ani și s-a transformat repede în meserie. Undeva pe parcurs a devenit pasiune și chiar o boală pe care nu vreau să o vindec. ...

gripa raceala spital copii internare medici
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024