Antena LIVE

Curs valutar

Pacient cu Covid-19 din București, transferat în toiul nopții la Roșiorii de Vede pentru că nu ar mai fi locuri

România numără astăzi încă 1.328 de cazuri noi, iar alţi 50 de oameni au pierdut lupta cu virusul. Pacienţii nu au de îndurat doar boala, ci şi sincopele din sistem. Un pacient pozitiv din Bucureşti a fost transferat în toiul nopţii de la spitalul Matei Balş la un altul aflat la 130 de kilometri distanţă, în Roşiorii de Vede. Motivul? Nu mai sunt locuri la spitalele din Capitală. Şi totuşi, supriză! Reporterii Observator au descoperit că sunt nu mai puţin de 589 de paturi libere în Bucureşti. Niciun oficial nu i-a dat până acum omului vreo explicaţie.

De la 16.08.2020, 10:43
WhatsApp
Vezi și:

Un pacient din Bucureşti a trecut nu doar prin şocul de a afla că e pozitiv, ci și printr-un altul mult mai mare: s-a trezit internat la 130 de kilometri de casă, în Roşiorii de Vede:

Pacient: Mi-a zis că nu au locuri. Cu toate că tot parterul unde am stat eu era gol. Ei au motivat că nu au locuri

Dar nu mi-au spus unde o să mă trimită, mi-au spus doar că mă trimite la alt spital.

Bărbatul spune că a aşteptat mai bine de patru ore salvarea care l-a transportat iniţial la spitalul de boli infectioase Matei Balș din Capitală.

Avea simptome uşoare şi a fost internat imediat. În toiul noptii a fost ridicat din pat si tranferat. I s-a spus că nu mai sunt locuri libere în Bucureşti şi că va fi dus în Teleorman.

Pacient: În jur de ora patru a venit în salon o doamnă doctor și mi-a spus să îmi iau bagajul fiindcă plec la alt spital.

Am aflat când am ajuns aici, la Roșiorii de Vede, dimineața, că am plecat la 4.30 dimineața de acolo și am ajuns la 6 dimineața.

Am executat un ordin. Așa mi-au spus. Ei au executat un ordin.

Decizia de transfer a unui pacient se ia prin centrul de comandă de la Ciolpani. Comandantul centrului, Raed Arafat, spune că nu a fost informat despre acest caz.

Managerul de la Spitalul Victor Babeş susţine că pacientul putea fi adus la ei pentru că au destule locuri libere.

Ioan Emilian Imbri, manager Spitalul Victor Babeș: Raportările pe care le-am făcut astăzi arată că aveam un număr aproximativ de 50 de locuri libere.

Asta se întâmplă pentru că facem externări în fiecare zi și mai și transferam spre spitalul din Pipera, și unde putem trimite cazurile cu simtomatologie foarte ușoară sau chiar asimptomatici.

Nici medicii de la Balş, nici cei din Roşiorii de Vede nu-şi explică situaţia.

Adrian Marinescu, medic infecționist Spitalul Matei Balș: Lucrurile astea sunt cu siguranță fără nicio realitate în spate. Pentru că se știe foarte clar. Există o transparență. Locurile sunt raportate de mai multe ori la nivelul unei zile.

Dacă nu sunt locuri în acel moment atunci se alege varianta unui spital suport. Spitalul suport care poate să fie și la o anumită distanță.

Valentina Robu, Spital Roșiorii de Vede: Nu cred asta. Nu se întâmplă așa ceva niciodată. Cei de la CNCCI, de la centrul de comandă fac transferul unui pacient când Bucureștiul este plin. Numai atunci când nu mai sunt locuri se întamplă acest lucru.

Reporter: Și totuși a fost posibil acest lucru?

Valentina Robu, Spital Roșiorii de Vede: Probabil nu mai aveau locuri la asimptomatici sau la pacienții cu forme ușoare.

Bucureştiul are nouă spitale care internează pacienţi cu Covid-19, adică 1.714 de locuri. 589 dintre ele sunt libere, potrivit datelor oficiale obţinute de reporterii Observator. La Terapie Intensivă din 214 paturi, 109 sunt libere!

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social observatorweekend19 romania cazuri coronavirus virus boala sistem
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024