Antena LIVE

Curs valutar

S-au schimbat regulile în Sănătate. Statul va deconta o parte din tratamentul pacienţilor la privat

Pacientul va lua cu el, la privat, suma pe care acum Casa de Sănătate o decontează la stat şi va plăti doar diferenţa, în cazul în care asigurarea nu acoperă întregul tarif.

De la 25.04.2019, 14:05
WhatsApp
Vezi și:

Pacientul va lua cu el, la privat, suma pe care acum Casa de Sănătate o decontează la stat şi va plăti doar diferenţa, în cazul în care asigurarea nu acoperă întregul tarif. Sunt asociaţii de pacienţi care atrag atenţia că privatul va umfla preţurile, iar asta va duce la imposibilitatea unor pacienţi de a se trata în aceste clinici. 

Până acum analizele medicale, uzuale sau paraclinice, precum RMN şi CT, erau gratuite dacă pacienţii aveau bilet de trimitere de la medicul de familie sau de la medicul specialist, indiferent că erau făcute la stat sau la privat.

Acum, prin această ordonanţă de urgenţă, pacienţii care vor dori să meargă cu biletul de trimitere de la medicul de familie şi să se trateze la privat, vor putea plăti doar o diferență dintre tarifele serviciilor medicale acordate de furnizorii privați și tarifele suportate de Casa Naţională de Sănătate. Atenţie, doar dacă tariful acelui serviciu depăşeşte suma decontată de Casă.

Spitalele şi clinicile au obligaţia să afişeze pe paginile lor de internet suma contribuţiei personale. Aceasta coplată va fi achitata în mod direct de pacient şi doar după ce îşi dă acordul prealabil, în scris.

Schimbarea ar aduce mai multă concurență pe piața serviciilor medicale private și în anumite cazuri tarife mai mici, susțin autoritățile. Anumite servicii medicale e posibil să rămână gratuite inclusiv la furnizorii privaţi - de exemplu, radiografiile.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

observator13 reguli sanatate tratament pacienti privat spitale
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024