Spitalele de copii sunt din ce în ce mai aglomerate: medicii sunt nevoiţi să redirecţioneze cazuri pentru că secţiile sunt pline
Vara şi numărul din ce în ce mai mic de cazuri COVID 19 au umplut, în mod paradoxal, spitalele şi camerele de primiri urgenţe. Vorbim mai ales de unităţile sanitare destinate copiilor.
De Ema Schweninger la 07.07.2021, 17:20Ca să faceţi o comparaţie, dacă în urmă cu câteva luni la Spitalul Victor Gomoiu din Bucureşti ajungeau la spital într-o gardă cam 30-40 de pacienţi, acum medicii trebuie să consulte de 3-4 ori mai mulţi.
Copiii ajung în Unităţile de Primiri Urgenţe cu tot felul de probleme: cu simptome specifice virozelor sau alergiilor, cu probleme neurologice sau digestive. Medicii fac cu greu faţă numărului mare de prezentări, astfel că cei mici trebuie să aştepte chiar 3-4 ore până când sunt consultaţi. Mai grav este că mulţi părinţi se plâng că după ce ajung să discute cu unul dintre medici sunt direcţionaţi către un alt spital.
Nu doar camerele de gardă sunt pline, ci şi celelalte secţii pentru că sunt inclusiv copii trimişi în Bucureşti din provincie. Copii care sunt trimişi în UPU sunt direcţionaţi către alte unităţi pentru că pur şi simplu nu există paturi libere.