Antena LIVE

Curs valutar

Video

Spitalul de Pediatrie din Ploieşti, prea mic pentru numărul mare de urgenţe. Medicii fac faţă cu greu sutelor de cazuri zilnice

În plin sezon de infecţii respiratorii, spitalele de pediatrie sunt copleşite. De frica complicaţiilor, părinţii îşi aduc copiii la urgenţe şi când au simptome uşoare. Acest lucru aglomerează sălile de aşteptare, iar medicii, de multe ori, nu fac faţă sutelor de consultaţii zilnice, mai ales în unităţile unde există şi o acută criză de personal. O astfel de situaţie este la Spitalul de pediatrie din Ploieşti.

De la 15.12.2022, 14:51
WhatsApp
Vezi și:

Un hol mic ce ține loc de sală de așteptare. Așa a fost construit imobilul în care funcționează, în prezent, spitalul de pediatrie din Ploiești. Cu greu se poate face extinderea compartimentului de primiri urgențe. Aici se produce zilnic aglomerație, iar medicii care tratează bolnavii sunt și ei puțin. Chiar dacă își dau tot interesul pentru a trata cât mai rapid cazurile, adresabilitatea este mare.

Pacienții așteaptă ore întregi pentru a fi tratați

O reală problemă cu care se confruntă spitalul este aceea că mulți părinți refuză să meargă în prealabil în cabinetul medicilor. De multe ori, așteaptă ore întregi chiar dacă patologia copilului putea fi tratată și în ambulatoriu. Tocmai de aceea, medicii spun că în mod special sugarii trebuie să fie aduși imediat cum apar semne de viroze ori alte simptome.

În schimb, un adolescent cu o tuse rămasă în urma unei viroze, nu reprezintă urgență de gradul zero și poate fi tratat în cabinete de ambulatoriu. În acest fel se pune presiune pe compartimentul de primiri urgențe a Spitalului de pediatrile Ploiești. Conducerea unității medicale a propus mutarea spitalului în cadrul imobilului în care funcționează în prezent spitalul CFR. Clădire oferită gratuit în administrarea primăriei Ploiești de către companie.

Cristi Georgescu
aglomeratie urgente spitale ploiesti
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024