Țările din Europa care au declarat epidemie de gripă. "Dezastru sanitar" în Marea Britanie
Spitalele se aglomerează acum, după sărbători, pentru că sute de milioane de oameni au fost plecaţi în vacanţă, au dat şi au luat un virus.
De Redactia Observator la 05.01.2023, 19:32În Franța, pe măsură ce ţara este ca asediată de tripla epidemie Covid-19, gripă și bronșiolită, farmaciile încep să vândă teste „două într-unu", pentru Covid şi gripă. În Hexagon sunt raportate zilnic 50.000 de contaminări cu coronavirus şi cel puţin 100 de mii de cazuri de gripă. Confruntate cu o criză de medicamente, autorităţile au interzis vânzările online de paracetamol.
"Dezastru sanitar" în Marea Britanie
Situaţia este gravă şi în Marea Britanie: Asociaţia Medicilor cer parlamentarilor să se întoarcă mai devreme din vacanţa de iarnă, ca să rezolve un dezastru sanitar, cum îl numesc doctorii. Ei spun că între 300 și 500 de persoane mor săptămânal din cauza lipsei de personal şi de fonduri din spitale. Luna trecută, în spitalele britanice au fost cele mai multe internări din ultimele şapte ierni. Din aproape 94 de mii de pacienţi, peste 12 mii 200 aveau COVID sau gripă.
În Spania, spitalele din Catalonia, regiune unde locuiesc zeci de mii de români, se pregătesc să atingă zilele acestea un vârf de internări din cauza coronavirusului, gripei şi bronşiolitei.