Turismul românesc se salvează cu servicii medicale ieftine
Turismul românesc se salvează cu servicii medicale ieftine. Turiştii străini ne vizitează ţara şi pentru tratament, nu doar pentru distracţie.
De Redactia Observator la 03.03.2019, 00:28Turismul românesc se salvează cu servicii medicale ieftine. Turiştii străini ne vizitează ţara şi pentru tratament, nu doar pentru distracţie. Peste 50 de mii de pacienţi din Europa, adică 10 la sută din numărul turiştilor cazaţi în hoteluri, ajung anual la noi pentru implanturi dentare, operaţii estetice sau intervenţii chirurgicale pe inimă. Chiar şi cu costurile de drum şi cazare, preţurile tot sunt de trei ori mai mici decât afară.
De ani, jumătate din pacienţii unei clinici private din Sibiu sunt străini. Turişti din toată lumea vin în România nu pentru distracţia pe litoral sau pentru liniştea din Transilvania ci pentru servicii medicale.
Cele mai căutate sunt cabinetele stomatologice. O lucrare dentară care în România costă 2000 de euro, în Luxemburg de exemplu ajunge la 6000 de euro.
ISABELLE, pacientă din Luxemburg: Medicii sunt profesionişti, zâmbesc. a fost primul motiv pentru care am ales Sibiul. În Luxemburg îţi faci programare şi aştepţi şi trei luni. Aici am rezolvat în două săptămâni.
ANDREEA JIANU, medic specialist ortodont: Profilul pacientului strain este undeva peste varsta e 20 de ani, pana la varsta de 60 de ani. Vin pentru pachete complexe, implanturi dentrae, lucrrai , tratamente boala paradontala.
Cristina munceşte în străinătate, dar revine la Sibiu periodic pentru tratamente dentare.
CRISTINA, româncă stabilită în Luxemburg: Incerc asa combin utilul cu placutul, sa profit de vacanta, de serviciile cabinetului.
Fiecare turist lasă în ţară, în medie, câteva mii de euro pe tratamente, cazare şi masă. La mare căutare sunt şi esteticienii şi cardiologii. O operatie minim invazivă pe inimă costa între 5 si 7000 de euro la noi, faţă de 30.000 de euro în ţările nordice.
VICTOR COSTACHE, specialist în chirurgie cardiovasculară: Sunt tari, precum tarile scandinave si Iralnde in care pacinetii isi aleg specialisul si centrul in care se trateaza. Si gasim deseori acesti pacienti in Sibiu.
Turism medical fac şi românii care merg în oraşe mari să se trateze. Vin cu familiile şi profită să vizite zona.
IOAN CRĂCIUN, pacient: Eu am venit si cu sotia, sotia locuieste la o pensiune si a vizitat, sunt locuri foarte frumoase.
Cei mai mulţi turişti încjiriază apartamente în regim hotelier sau fac rezervări direct la recepţie. Există hoteluri care au încheiat parteneriate cu spitale şi clinici pentru cazarea în condiţii avantajoase a pacienţilor.
CĂLIN ILE, hotelier din Sibiu: E potenţial şi e păcat că pănâ acum nu l-am valorificat. Trebuie să ne uităm la exemplul ţărilor din vecinătate. Ungaria beneficiază de tipul ăsta de turism de 10-15 ani.
În ţara noastră sunt peste 130 de spitale şi clinici private care tratează pacienţi străini.