Antena LIVE

Curs valutar

Un spital de psihiatrie din Galați nu are medic specialist

Spitalul de psihiatrie se află la 80 de kilometri de oraşul Galaţi, la marginea satului Găneşti. Este un loc cu adevărat rupt de lume şi dincolo de poarta unităţii se vede cel mai bine asta.

De la 18.09.2020, 11:54
WhatsApp
Vezi și:

Pe cei internaţi acolo, nu-i mai caută nimeni. Sunt nenumărate cazuri cănd au fost aduşi aici şi abandonaţi în faţa porţii. Iar după ce păşesc dincolo de gard, nu mai există nicio şansă să părăsească acest loc.

În organigramă există 5 posturi de medic psihiatru. Niciunul nu este ocupat pentru că la cele scoase la concurs nu s-a prezentat nimeni. Pacienţii s-au bătut, s-au mutilat, au sărit gardul şi umblau prin localitate nestingheriţi. Se mai întâmplă chiar şi acum.

Cristian Aramă – medic psihiatru rezident: Din păcate un spital de psihiatrie implică oameni bolnavi mintal. Dacă personal nu este suficient este greu să ţii sub control asemenea probleme. Da sunt lucruri groaznice şi sper să nu fiu prezent şi să nu întâlnesc în cariera mea aşa ceva.

Astazi a fost inaugurat un corp nou de clădire, cu o capacitate de 50 de locuri. În spital se află 120 de pacienţi. Cei care vor ajunge în clădirea nouă vor fi aleşi.

Stela Modiga – manager Centrul Medico Social Găneşti:  Cei care vor fi mutaţi aici vor fi evaluaţi de către o comisie pluri disciplinară, astfel încât cei care nu au avut antecedente lucruri care să fie distruse de ei, să fi spart vreun geam sau să fi smuls vreo uşă, să rămână totuşi în pavilioanele în care sunt cazaţi acum. Doar cei foarte cuminţi să fie transferaţi în pavilionul nou.

Şi selecţia personalului va fi complicată. O asistentă sau un infirmier trebuie să aibă în grijă 12 pacienţi cu probleme psihice foarte grave. 

Adrian Obreja
doctor galati observator13 pacienti psihiatrie spital
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024