Antena LIVE

Curs valutar

Urgenţele medicale sunt tratate în containere la Oradea

Unitatea de Primire a Urgentelor a intrat într-un amplu proces de modernizare. 43 de containere modulare au fost amplasate în faţa Spitalului Judeţean.

De la 09.07.2020, 17:28
WhatsApp
Vezi și:

Pacientii nu par deranjati de noua locatie, atâta vreme cât medicii îi tratează cu profesionalism. În containere, în condiţii de spital de campanie.

Aşa vor fi tratate timp de două luni şi jumătate urgenţele medicale din Oradea. Şi asta pentru că se lucrează la reabilitarea, extinderea şi recompartimentarea actualului spaţiu din incinta Spitalului Judeţean.

Dr Gheorghe Carp – manager spital județean Oradea: Mai greu am găsit aceea firmă care să poată să configureze containerele, în aşa fel încât să corespundă cerinţelor celor de la UPU, dar s-a găsit firma. 

După mai multe variante analizate, inclusiv cea a unui cort de campanie, containerele au rămas cea mai eficientă opţiune atât din punct de vedere financiar, cât și pentru confortul pacienților. 

Dr Hadrian Borcea, medic șef UPU Oradea: Este o structrură, nu pot să spun improvizată pentru că este o structură pe care am început să o creăm în urmă cu o lună, am tot dezvoltat-o.  Aici avem condiţii bune şi de igienă şi de tratament şi de evaluarea pacienţilor.

Aflată pe o suprafață de mai bine de 600 mp, noua Unitate de Primiri Urgenţe a fost compartimentată și amenajată cu ajutorul medicilor. 

Dr Natalia Hrihorișan – medic UPU Oradea: Ne acomodăm, ne obişnuim.  Este posibil să fie un timp de aşteptare mai mare pt că investigaţiile se vor face o parte în locaţia veche. 

Cele 20 de paturi vor putea face faţă unui număr de maxim 220 de pacienți pe zi. Bolnavii ce au ajuns la urgenţe au fost luați prin surprindere de noua locație. 

Valoarea lucrărilor de reabilitare de la UPU Oradea depăşeşte 21 de milioane de lei.

Georgiana Botez
social urgenta containere oradea
Întrebarea zilei
Impozit de 70% pe transferurile între rude, dacă banii nu sunt justificaţi. Sunteţi de acord?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025