Sportul după vârsta de 40 de ani. Ce ar trebui să includă o rutină potrivită
Până în vârsta de 40 de ani atunci când mergem la sală nu ţinem cont de multe reguli sau sfaturi. După, însă, lucrurile trebuie să se schimbe.
Vorbim mereu despre beneficiile sportului și despre importanța mișcării pentru sănătate. Dar ce se întâmplă după 40 de ani, când corpul începe să se schimbe? Chiar dacă ne simțim în formă, odată cu vârsta, articulațiile devin mai sensibile. Inima și sistemul cardiovascular au nevoie de mai multă atenție.
Metabolismul încetinește, iar kilogramele se dau jos mai greu. La femei, menopauza aduce un risc crescut de osteoporoză. Cu toate acestea, sportul rămâne esențial. Secretul este să alegem antrenamente sigure, adaptate nevoilor corpului.
Pe măsură ce anii se adună, rata metabolică scade. Fie că avem sau nu kilograme în plus, riscurile cardiovasculare, iar în cazul femeilor menopauza şi problemele cu osteoporoza, sunt tot atâtea motive să ne menţinem supli.
"Nu avem o măsură cuantificabilă cu excepția osteoporozei, care poate fi măsurată prin teste, dar există o diferență, mai ales în privința calității țesuturilor. Calitatea țesuturilor scade odată cu vârsta", a declarat medicul ortoped Radu Paraschiv.
- O tânără din SUA, la un pas de moarte după ce a consumat o cunoscută băutură energizantă. A făcut stop cardiac
- Creștere alarmantă a cazurilor de cancer colorectal. Cel mai tânăr pacient tratat la Miercurea-Ciuc avea 26 de ani
- Sportul după vârsta de 40 de ani. Ce ar trebui să includă o rutină potrivită
- Cum putem combate astenia de primăvară. Primul pas: Mici schimbări în rutina zilnică
- Portocalele, remediu natural pentru depresie. Ce arată datele unui nou studiu
Reguli pentru a face sport după vârsta de 40 de ani
Tocmai de aceea, sportul după vârsta de 40 de ani, mai ales dacă vorbim despre o persoană care a fost relativ sedentară în tinereţe, trebuie să ţină cont de o serie de reguli. În caz contrar, accidentările pot fi grave.
"Calitatea țesuturilor fiind mai scăzută, riscul de accidentare este mai mare la un exercițiu de aceeași intensitate. Pe scurt, ne trebuie un traumatism mai mic ca să avem o anumită leziune. Cele mai frecvente leziuni sunt la nivelul genunchiului, artrozele și afecțiunile ligamentare. Putem avea leziuni la orice articulație, putem avea la nivelul șoldului, coloanei", explică medicul ortoped Radu Paraschiv.
Ca să nu ajungem aici este obligatoriu să păstrăm entuziasmul, dar să lăsăm impulsivitatea şi să alegem - cel puţin la început - sporturi care nu ne solicită exagerat. "Le-aş recomanda să evite alergatul, mai ales pe asfalt, pentru slăbit mersul este suficient. Sau sporturi care nu presupun sărituri. De exemplu, înotul este excelent, bicicleta sau pilates, yoga".
ŞI, la fel de important este SĂ NU sărim peste încălzire. Poate face diferenţa între un antrenament de succes şi unul care ne pune "pe bară" câteva săptămâni bune. "Mulţi nu fac încălzire. Este extrem de important să facem încălzirea, să facem strechingul şi le recomand tuturor să lucreze cu un antrenor cel puţin la început".
Sportul după 40 de ani este o idee excelentă, dar doar dacă este făcut inteligent. Nu putem recupera în câteva luni ani de sedentarism. Excesul de antrenamente crește riscul de accidentări și duce la epuizare. De aceea, medicii ortopezi și antrenorii recomandă 3-4 antrenamente pe săptămână, cu pauze de recuperare și exerciții adaptate nevoilor corpului.
Pentru rezultate bune și siguranță, rutina ar trebui să includă: încălzire corectă înainte de antrenament, exerciții cu impact redus, dar eficiente, antrenament de forță moderat pentru protejarea articulațiilor, recuperare activă și hidratare optimă. Mișcarea nu are vârstă, dar tehnica potrivită face diferența între un corp sănătos și unul suprasolicitat.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰