Antena LIVE

Curs valutar

Valeriu Gheorghiţă, avertisment după prima zi de şcoală: "Va creşte numărul de copii internaţi în spitale"

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-Covid, Valeriu Gheorghiţă, atrage atenţia că rata de vaccinare în rândul copiilor de peste 12 ani este insuficientă şi că ne putem aştepta la o creştere a numărului de copii internaţi în spitale, "o realitate pe care o vedem în toate ţările în care au început activităţile de învăţământ cu prezenţă fizică".

De la 13.09.2021, 22:48
WhatsApp
Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-covid Hepta

Valeriu Gheorghiţă spune că se remarcă o creştere a ratei de vaccinare în rândul copiilor cu vârste de peste 12 ani, rata de imunizare în rândul acestei categorii ajungând la aproape 15%. Medicul susţine că procentul este însă "insuficient" şi arată că numărul de infectări şi de internări în rândul copiilor va creşte.

"Avem aproximativ 200.000 de copii şi adolescenţi între 12 şi 19 ani care au primit cel puţin o doză de vaccin. Raportat la numărul de copii eligibili, vorbim de aproape 15%, procent de acoperire vaccinală cu cel puţin o doză (...).

Este evident că în perioada următoare numărul de cazuri în rândul copiilor va creşte, numărul de cazuri de COVID-19. De asemenea, va creşte numărul de copii internaţi în spitale, inclusiv în Terapie Intensivă, este o realitate pe care o vedem în toate ţările în care au început activităţile de învăţământ cu prezenţă fizică, inclusiv în Statele Unite”, a precizat medicul, la Digi 24.

Bilanţ de vaccinare anti-Covid în România, 13 septembrie 2021

Pe acelaşi subiect

Valeriu Gheorghiţă a precizat că există "recomandarea foarte clară" ca tinerii cu boli cronice - obezitate, diabet, boli renale şi alte tipuri de afecţiuni - să se imunizeze prin vaccin.

El a subliniat importanţa vaccinării "în mod deosebit a adulţilor", dar a insistat şi asupra importanţei respectării regulilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Potrivit datelor puse la dispoziția Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) de către Institutul Național de Sănătate Publică (INSPCNSCBT), prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV), care ține evidența vaccinărilor, situația din ziua de 13 septembrie a.c., ora 17.00, este următoarea:

1. Numărul de doze administrate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer-BioNTech (în ultimele 24 de ore): 2.017 de persoane vaccinate cu o doză; 2.420 de persoane vaccinate cu a două doză.

2. Numărul de doze administrate împotriva COVID-19 cu vaccinul Moderna (în ultimele 24 de ore): 49 persoane vaccinate cu o doză; 63 persoane vaccinate cu a două doză.

3. Numărul de doze administrate împotriva COVID-19 cu vaccinul AstraZeneca (în ultimele 24 de ore): 4 persoane vaccinate cu o doză; 23 de persoane vaccinate cu a două doză.

4. Numărul de doze administrate împotriva COVID-19 cu vaccinul Johnson&Johnson (în ultimele 24 de ore): 3.464. Vaccinul nu necesită rapel.

5. Numărul de reacții adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare: 11, dintre care 1 la Pfizer şi 10 la Johnson&Johnson.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

scoala an scolar valeriu gheorghita vaccinare coronavirus
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024