1 octombrie, Acoperământul Maicii Domnului. Sărbătoare cu cruce roşie în calendarul ortodox
Marţi, 1 octombrie, se prăznuieşte Acoperământul Maicii Domnului, astfel că în calendarul ortodox avem sărbătoare cu cruce roşie.
De Redactia Observator la 30.09.2024, 13:55Acoperământul Maicii Domnului este sărbătoarea rânduită de Biserică în amintirea arătării Maicii Domnului în biserica din Vlaherne. Conform crestinortodox.ro, pe 1 octombrie 911 se făcea priveghere în această biserică, pentru salvarea cetăţii care era asediată.
La ora patru dimineaţa, Maica Domnului s-a arătat înaintea poporului, stând în văzduh şi rugându-se cu lacrimi. Sfântul Acoperământ era ţinut în mâini deasupra capetelor credincioşilor. În jurul ei se aflau apostolii, sfinţii şi mucenicii.
Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos a zis către ucenicul său iubit, Epifanie: "O vezi, frate, pe Împărăteasa şi Doamna tuturor cum se roagă pentru întreaga lume?" Iar Epifanie a zis: "O văd, Părinte, şi mă minunez!".
Şi s-au auzit atunci graiurile cele cu umilinţă ale rugăciunii ei către Mântuitorul: "Împărate ceresc, primeşte pe tot omul ce Te slăveşte pe Tine şi cheamă în tot locul preasfânt numele Tău. Şi acolo unde se face pomenirea numelui meu, pe acel loc îl sfinţeşte şi proslăveşte pe cei ce Te proslăvesc pe Tine şi rugăciunile celor care cu dragoste mă cinstesc pe mine, Maica Ta; şi făgăduinţele lor le primeşte şi din toate nevoile şi răutăţile îi izbăveşte".
Între toţi sfinţii care s-au arătat în biserică împreună cu Maica Domnului, doi erau mai aleşi: Sfântul Ioan Înaintemergătorul, că altul mai mare decât el nu s-a născut între cei născuţi din femeie, şi Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, pe care îl iubea Iisus şi care s-a rezemat pe pieptul Lui.
Pe amândoi, Fecioara Maria i-a luat cu ea la rugăciunea cea pentru noi, ca pe unii ce au multă îndrăzneală către Hristos, ca prin ajutorul lor să plece mai degrabă pe Dumnezeu spre milă, pentru că mult poate rugăciunea stăruitoare.
Acesta este evenimentul pe care îl prăznuieşte Biserica astăzi, spre a ne aminti că prin nevoinţă şi rugăciune putem primi şi noi, în greutăţile vieţii noastre, neîncetatul ajutor al Maicii Domnului.