Antena LIVE

Curs valutar

18 ianuarie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului

Prezentul este, poate, cel mai important, dar una dintre cele mai importante idei din viaţă este să nu ne uităm trecutul aşa că vă invităm să aflaţi ce evenimente deosebite s-au petrecut pe 18 ianuarie de-a lungul timpului.

De la 17.01.2025, 09:09
WhatsApp
Pe 18 ianuarie 1892 se năştea actorul american Oliver Hardy Profimedia

Indiferent că vorbim despre evenimente istorice, evenimente deosebite, naşteri sau decese, trebuie spus că fiecare dată din calendar punctează automat la fiecare dintre capitolele menţionate.

Iar ziua de 18 ianuarie nu face notă discordantă, astfel că noi vă invităm să parcurgeţi mai jos, pe repede-înainte, câteva dintre cele mai importante evenimente care s-au petrecut de-a lungul timpului la data menţionată.

Evenimente petrecute pe 18 ianuarie 

Pe 18 ianuarie 474, Leon al II-lea, în vârstă de șapte ani, l-a succedat pe bunicul matern, Leon I, ca împărat al Imperiului Bizantin. Zece luni mai târziu a murit. Pe 18 ianuarie 1486, Regele Henric al VII-lea al Angliei se căsătorește cu Elisabeta de York, fiica lui Eduard al IV-lea, unind astfel Casa de Lancaster și Casa de York. Pe 18 ianuarie 1733 a fost adus la o gradină zoologică din Boston primul urs polar prezentat public vreodată în SUA. Pe 18 ianuarie 1778, exploratorul englez James Cook este primul european care descoperă Insulele Hawaii, pe care el le numește "Insulele Sandwich". Pe 18 ianuarie 1821 are loc începutul Revoluției de la 1821. Marii boieri Grigore Brâncoveanu, Grigore Ghica și Barbu Văcărescu, membri ai Comitetului de Oblăduire, dar și ai Eteriei, încheie o înțelegere cu Tudor Vladimirescu prin care îi făgăduiesc slugerului să–i acorde tot sprijinul pentru ridicarea poporului la luptă. Pe 18 ianuarie 1847, Franz Liszt concertează la Iași, în casa vistiernicului Alecu Balș, unde face cunoștință cu Vasile Alecsandri, Gheorghe Asachi şi Costache Negri. Pe 18 ianuarie 1860 se înfiinţează Liceul Gheorghe Lazăr din București. Pe 18 ianuarie 1871, Wilhelm I al Germaniei este proclamat primul împărat al Germaniei în Sala Oglinzilor de la Palatul Versailles, Franţa, spre sfârșitul războiului franco-prusac. Imperiul este cunoscut sub numele de Al doilea Reich al germanilor. 

Pe 18 ianuarie 1878, Spiru Haret își ia doctoratul în matematici la Sorbona cu o teză de mecanică cerească devenită celebră. Pe 18 ianuarie 1879, la Teatrul Național București are loc premiera comediei "O noapte furtunoasă", de Ion Luca Caragiale. Pe 18 ianuarie 1887, Lazăr Edeleanu reușește prima sinteză a amfetaminei la Universitatea Friedrich-Wilhelms. Pe 18 ianuarie 1911, americanul Eugene Ely, pilotând un avion "Curtis", reușește prima aterizare pe o navă, cuirasatul "Pennsylvania". Pe 18 ianuarie 1941, în teritoriul Transilvaniei de Nord-Est, ocupat de Ungaria, în urma Dictatului de la Viena, s-a dispus, printr-o ordonanță, ca în toate actele de stare civilă numele românești să fie scrise cu grafie maghiară. Pe 18 ianuarie 1945, în Al Doilea Război Mondial, se produce eliberarea orașului polonez Cracovia de către Armata Roșie. Pe 18 ianuarie 1968, Marin Sorescu publică piesa "Iona". Pe 18 ianuarie 1977 se produce cel mai mare dezastru feroviar din Australia la Granville, Sydney, tragedie soldată cu moartea a 83 de persoane. Pe 18 ianuarie 1999, peste 10.000 de mineri din Valea Jiului încep un marș spre București pentru a obține mărirea salariilor și renunțarea la programul de închidere a minelor nerentabile. Pe 18 ianuarie 2005, compania Airbus a lansat, la Toulouse, avionul A380, cel mai mare aparat de zbor din lume, destinat transportului civil. Pe 18 ianuarie 2017, încep protestele din România față de proiectul PSD-ALDE de modificare a Codului penal și grațierea unor pedepse.

Naşteri pe 18 ianuarie 

O mulţime de personalităţi s-au născut într-o zi de 18 ianuarie, de la scriitorul şi filosoful francez Montesquieu, născut pe 18 ianuarie 1689, sau scriitorul român Ioan Slavici, născut pe 18 ianuarie 1848, şi până la actorii americani Oliver Hardy, născut pe 18 ianuarie 1892, şi Cary Grant, născut pe 18 ianuarie 1904.

Mai spre zilele noastre, într-o zi de 18 ianuarie s-au născut personalităţi precum politicianul român Silviu Brucan, născut pe 18 ianuarie 1916, actorul american Kevin Costner, născut pe 18 ianuarie 1955, actriţa română Carmen Tănase, născută pe 18 ianuarie 1961, wrestlerul american Dave Bautista, născut pe 18 ianuarie 1969, fotbalistul spaniol Josep Guardiola, născut pe 18 ianuarie 1971, fotbalistul român Bogdan Lobonţ, născut pe 18 ianuarie 1978, şi politiciana malteză Roberta Metsola, născută pe 18 ianuarie 1979.

Decese pe 18 ianuarie 

Într-o zi de 18 ianuarie şi-au pierdut viaţa personalităţi precum Regele Petru I al Portugaliei, decedat pe 18 ianuarie 1367, pictorul spaniol Antonio González Velázquez, decedat pe 18 ianuarie 1793, scriitorul englez Rudyard Kipling, decedat pe 18 ianuarie 1936, actorul englez Sydney Greenstreet, decedat pe 18 ianuarie 1954, sau fotbalistul spaniol Francisco Gento, decedat pe 18 ianuarie 2022.

Dintre personalităţile legate strâns de România, într-o zi de 18 ianuarie şi-au pierdut viaţa, printre alţii, Alexandru Şuţu, ultimul domn fanariot din Ţara Românească, decedat la 18 ianuarie 1821, industriaşul Max Auschnitt, decedat pe 18 ianuarie 1957, filologul Marian Papahagi, decedat pe 18 ianuarie 1999, poetul Grigore Vieru, decedat pe 18 ianuarie 2009, cântăreţul Cristian Paţurcă, decedat pe 18 ianuarie 2011, actorul Ion Besoiu, decedat pe 18 ianuarie 2017, sau cântăreţul Dan Andrei Aldea, decedat pe 18 ianuarie 2020.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

evenimente 18 ianuarie nasteri 18 ianuarie decese 18 ianuarie
Întrebarea zilei
Ministerul Educației propune rotirea elevilor în bănci. Sunteți de acord?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma care se cultivă în România cu care poți să ai un succes nebun în...
Fanatik.ro
Publicat 17.01.2025
EXCLUSIV Primarul din București care e campion la ridicat mașini. Și câte...
spotmedia.ro
Publicat 15.01.2025
Noua ordine mondială pe care o vestește Trump și la care cei mai slabi trebuie...
spotmedia.ro
Publicat 13.01.2025
Care este TEMPERATURA ideală pe care trebuie să o ai în fiecare cameră din...
Gandul
Publicat 17.01.2025
„E bine să plătesc mai repede creditul de la bancă?” Sfatul neașteptat dat...
Adevărul
Publicat 17.01.2025
Florin Salam, internat în spital! Soția manelistului le cere tuturor să se...
A1
Publicat 17.01.2025
Horoscopul zilei de 18 ianuarie 2025. Berbecii sunt sfătuiți să se reinventeze....
CaTine
Publicat 17.01.2025
Poliția a reținut primul suspect în cazul crimei de la Bragadiru. Bărbatul...
spynews.ro
Publicat 17.01.2025
„S-a degradat de la an la an, mi-era milă de el” » Drama tulburătoare a lui...
GSP
Publicat 17.01.2025
Ce să pui în chec, pentru a ieși pufos și umed, mai ceva ca la patiserie....
Click.ro
Publicat 17.01.2025
Cum ar fi pierdut Microsoft 400 de miliarde de dolari din cauza lui Bill Gates
Useit
Publicat 17.01.2025
Cutremur puternic în România. Unde s-a resimțit
Redacţia.ro
Publicat 17.01.2025
„Toți vor fi morți până în aprilie”. În trei luni, niciun soldat din...
libertatea.ro
Publicat 17.01.2025
Kelly Osbourne a criticat celebritățile care se folosesc de incendiile din Los...
ZU
Publicat 17.01.2025
Salata shuba, cea mai populară și sofisticată rețetă rusească
Hello taste
Publicat 16.01.2025
Cum să vorbești cu copilul tău despre familia monoparentală
Deparinti
Publicat 17.01.2025
Producția Öldürdüğün Şeyler cu Hazar Ergüçlü și Erkan Kolçak...
Happy
Publicat 17.01.2025
Probleme mari pentru Delia Matache în vacanța din Asia! Ce a pățit artista
BZI
Publicat 16.01.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Vitamina D poate preveni demența. Ce arată studiile despre impactul său asupra...
Medicool
Publicat 17.01.2025