Antena LIVE

Curs valutar

26 februarie, Sfântul Porfirie. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox

Miercuri, 26 februarie 2025, este prăznuit Sfântul Porfirie, sfânt cu care oamenii sunt, în general, mai puţin familiarizaţi.

De la 25.02.2025, 07:51
WhatsApp
Sfântul Porfirie este prăznuit pe 26 februarie Profimedia

Sfântul Porfirie s-a născut din părinţi bogaţi, în Tesalonic. Conform crestinortodox.ro, la vârsta de 25 de ani a lepădat grija lumească şi s-a retras în pustia Egiptului, unde va fi tuns în monahism. 

După cinci ani de vieţuire la o mănăstire din Egipt, ajunge la Ierusalim. Aici va fi hirotonit preot de către Pravliu, patriarhul Ierusalimului, şi i se va încredinţa spre pază cinstitul lemn al făcătoarei de viaţă Cruci a lui Hristos. 

După un timp, Dumnezeu i se descoperă spunându-i: "Dă-mi Mie visteria - adică lemnul Crucii - pe care am adus-o la tine, pentru că voiesc să te însoţesc cu o mireasă cu adevărat săracă, însă bună de obicei. Iar tu, luând-o pe ea, să o împodobeşti, ca să-şi uite săracia cea dintâi". Era chemarea sa la treapta de episcop în cetatea Gaza, un loc cu multe altare păgâne. Până la Sfântul Porfirie, nimeni nu a putut să cureţe cetatea Gazei de păgânism.

Păgânii din Gaza, auzind că vine Sfântul Porfire în ţinutul lor, au pus pe cale spini, gunoi, au săpat gropi, au făcut fum necurat cu scopul de a-l întoarce din cale. Tot ce se întâmpla rău în cetate era pus pe seama venirii sale. Însă, Sfântul le răspundea numai prin minuni.

Pe acelaşi subiect

Sfântul Porfirie va cere ajutor de la împăratul Constantinopolului şi de la Sfântul Ioan Gură de Aur pentru a risipi templele idoleşti. Împăratesei îi va spune: "Osteneşte-te pentru noi, stăpână, ca pentru Hristos, iar El pentru osteneala ta îţi va da un fiu, care va împărăţi înaintea ochilor tăi şi mulţi ani va vieţui întru toată buna sporire a împărăţiei". După naşterea fiului vestit, împărăteasa Eudoxia îi va trimite bani Sfântului Porfirie pentru construcţia unei biserici.

Va distruge cele opt temple idoleşti vestite din Gaza: Soarelui, Venerei, lui Apolon, Proserpinei, Ghecavei, lui Ieron, Fortunii şi lui Marnas, iar în locul unui altar închinat zeilor va construi o biserică. Aşa a făcut Sfântul Porfirie să se umple cetatea Gazei de slavă dumnezeiască. A trecut la cele veşnice în 420.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

sarbatoare azi sfantul porfirie praznuire sfantul porfirie
Întrebarea zilei
Aţi cumpărat deja mărţişoare sau mai aşteptaţi?

Deja le-am cumpărat

Mai aştept

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Obiectele pe care să nu le ții niciodată în dormitor. Îți strică somnul și...
Fanatik.ro
Publicat 23.02.2025
Tabel pentru bărbați și femei | Câți bani vei primi la pensie, în funcție...
Gandul
Publicat 23.02.2025
Pericolul din umbră. Soluția care ar garanta că România va fi apărată de...
Adevărul
Publicat 23.02.2025
Elizabeta Samara a câştigat medalia de argint de la Europe Top 16 Cup! Sportiva...
A1
Publicat 23.02.2025
Horoscopul zilei de 24 februarie 2025. Gemenii se gândesc la viitor. Află ce se...
CaTine
Publicat 23.02.2025
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe...
spynews.ro
Publicat 23.02.2025
"Tot aud că a zis JD Vance nu știu ce". Gigi Becali i-a dat o replică scurtă...
GSP
Publicat 22.02.2025
Au dat lovitura la loto cu un bilet cumpărat cu un card furat. Cine rămâne cu...
Click.ro
Publicat 22.02.2025
Cercetătorii români au făcut o descoperire care poate rescrie istoria Europei....
Useit
Publicat 22.02.2025
Cui i-a trimis Andrei Perneș ultimul mesaj înainte să moară. Ce a scris fostul...
Redacţia.ro
Publicat 21.02.2025
Eugen Holban, falsul procuror care încerca să-i stoarcă de bani pe Ioan Niculae...
libertatea.ro
Publicat 23.02.2025
Selena Gomez și Gracie Abrams au lansat videoclipul pentru noul lor single,...
ZU
Publicat 23.02.2025
Pârjoale moldovenești. Una dintre cele mai populare rețete tradiționale
Hello taste
Publicat 20.02.2025
Vârsta la care copiii sunt cei mai dificili: ce spun studiile și cum poți...
Deparinti
Publicat 23.02.2025
Actorii turci la Festivalul Internațional de film de la Berlin. Ce vedete au...
Happy
Publicat 21.02.2025
Cum a surprins-o Fuego pe Irina Loghin de ziua de naștere a artistei! Ce cadou...
BZI
Publicat 20.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este varicocelul, boala care afectează unul din cinci bărbați. Ce simptome...
Medicool
Publicat 23.02.2025