14 decembrie, Sfinţii Mucenici Tirs, Calinic, Filimon şi Apolonie. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
Sâmbătă, 14 decembrie 2024, sunt prăznuiţi Sfinţii Mucenici Tirs, Calinic, Filimon şi Apolonie, sfinţi cu care oamenii sunt, în general, mai puţin familiarizaţi.
Sfinţii Mucenici Tirs, Calinic, Filimon şi Apolonie au trăit în timpul persecuţiilor împotriva creştinilor, în secolele III şi IV. Conform crestinortodox.ro, în timp ce un dregător împărătesc călătorea în Helespont, a fost întâmpinat de Tirs, mărturisitor al lui Hristos. Pentru că refuza să se închine idolilor, Sfântul Tirs este supus la chinuri îndelungate: i-au înţepat ochii, i-au sfărâmat picioarele, i-au turnat plumb topit pe spate, însă, prin puterea lui Hristos, a rămas nevătămat.
A fost băgat într-un butoi cu apă spre a fi înecat, dar de îndată vasul s-a spart. A fost aruncat de pe un zid înalt, într-un loc în care erau ţepi şi cuie ascuţite, dar şi de această dată s-a arătat nevătămat. La rugăciunea sa, idolii din templu s-au sfărâmat şi Calinic, preotul păgân al idolilor, s-a convertit la creştinism.
Sfântului Calinic i s-a tăiat capul, iar Sfântul Tirs, pus într-un sicriu, şi-a dat duhul în timp ce slugile împăratului au început să-l taie cu fierăstrăul.
Conform sursei amintite, în timpul prigoanei lui Diocleţian (305) mulţi creştini din cetatea Tebei, în Egipt, au fost arestaţi şi aruncaţi în temniţă. Unul dintre ei, dascălul Apolonie, temându-se de chinurile la care avea să fie supus, dar ne voind să se lepede de Hristos, i-a propus unuia dintre temniceri, cântăreţul la titieră Filimon, să se îmbrace cu hainele lui şi să jertfească la idoli în locul său.
În schimb, Filimon avea să primească patru bani de aur. Filimon a fost de acord, însă, în momentul în care a îmbrăcat hainele lui Apolinie s-a umplut de harul dumnezeiesc şi a crezut în Hristos din toată inima. Din acest motiv a mărturisit că este creştin şi a primit în chip minunat Sfântul Botez printr-o ploaie care a căzut doar deasupra lui. La rugăciunea sa, cei patru bani de aur primiţi i-au fost mistuiţi în mână de un foc dumnezeiesc.
Apolonie, văzând cele întâmplate, a mărturisit şi el fără reţineri că este creştin. A fost supus la multe chinuri: i s-a tăiat carnea de pe picioare şi târât prin tot oraşul. Cei doi sfinţi, Apolonie şi Filimon, şi-au aflat cu cinste sfârşitul prin tăierea capului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰