Antena LIVE

Curs valutar

29 octombrie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului

Prezentul este, poate, cel mai important, dar una dintre cele mai importante idei din viaţă este să nu ne uităm trecutul aşa că vă invităm să aflaţi ce evenimente deosebite s-au petrecut pe 29 octombrie de-a lungul timpului.

De la 28.10.2024, 12:24
WhatsApp
Regina Maria a României, soţia Regelui Ferdinand I al României, s-a născut pe 29 octombrie 1875 Profimedia

Indiferent că vorbim despre evenimente istorice, evenimente deosebite, naşteri sau decese, trebuie spus că fiecare dată din calendar punctează automat la fiecare dintre capitolele menţionate.

Iar ziua de 29 octombrie nu face notă discordantă, astfel că noi vă invităm să parcurgeţi mai jos, pe repede-înainte, câteva dintre cele mai importante evenimente care s-au petrecut de-a lungul timpului la data menţionată.

Evenimente petrecute pe 29 octombrie 

Pe 29 octombrie 1422, Carol al VII-lea al Franței devine rege succedându-l pe tatăl său, Carol al VI-lea al Franței, deși nu este oficial încoronat rege până în 1429. Pe 29 octombrie 1591 este ales Papa Inocențiu al IX-lea, iar pe 29 octombrie 1918 are loc semnarea Armistițiului de la Compiegne, între Puterile Antantei și Germania, în urma căruia ostilitățile încetează pe toate fronturile. Germania recunoaște, între altele, caducitatea Tratatului de pace de la Buftea-București și se obligă să-și retragă armata din România.

Mai spre zilele noastre, pe 29 octombrie 1956, armata israeliană atacă Egiptul pe peninsula Sinai, pentru a câștiga controlul asupra zonei canalului Suez, iar pe 29 octombrie 2022, cel puțin 156 de persoane au murit și alte 152 au fost rănite într-o busculadă în timpul festivităților de Halloween din Seul, Coreea de Sud.

Naşteri pe 29 octombrie 

În primul rând trebuie precizat că pe 29 octombrie 1875 s-a născut Regina Maria a României, soţia Regelui Ferdinand I al României, iar pe 29 octombrie 1957 s-a născut Principesa Sofia a României, fiica Regelui Mihai I al României.

Tot într-o zi de 29 octombrie s-au mai născut actorul american Richard Dreyfuss, 29 octombrie 1947, actriţa americană Winona Ryder, 29 octombrie 1971, fotbaliştii olandezi Phillip Cocu şi Edwin Van der Sar, ambii născuţi pe 29 octombrie 1970, sau canotoarea română Viorica Susanu, multiplă campioană mondială şi olimpică, născută pe 29 octombrie 1975.

Decese pe 29 octombrie

Pe 29 octombrie 1911 a încetat din viaţă publicistul american Joseph Pulitzer, fondatorul Premiului Pulitzer, iar pe 29 octombrie 1950 a murit Regele Gustav al V-lea al Suediei, în timp ce pe 29 octombrie 1981 a murit poetul francez Georges Brassens.

În ultimii ani, într-o zi de 29 octombrie i-am pierdut pe cântăreţul italian Franco Corelli, decedat pe 29 octombrie 2003, pe Prințesa Alice, Ducesă de Gloucester, decedată pe 29 octombrie 2004, sau pe cântăreţul român Mihai Constantinescu, decedat pe 29 octombrie 2019. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

evenimente 29 octombrie nasteri 29 octombrie decese 29 octombrie
Întrebarea zilei
Credeţi că materia opţională "Cunoaştere personală" va fi cu adevărat utilă copiilor voştri?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Acesta este tunelul bântuit din România. Este o lucrare impresionantă, dar...
Fanatik.ro
Publicat 31.01.2025
Anul în care un asteroid ar putea lovi Pământul. „Este una dintre cele mai...
spotmedia.ro
Publicat 31.01.2025
Înfrângere totală pentru brațul armat al lui Călin Georgescu
spotmedia.ro
Publicat 31.01.2025
David Popovici a cerut ordin de PROTECȚIE după ce un vecin a vrut să-i dea foc...
Gandul
Publicat 31.01.2025
Călin Georgescu, sinucidere politică în direct. Ce se ascunde în spatele...
Adevărul
Publicat 31.01.2025
Cum se înțelege Răzvan Simion cu socrul său. Ce spune Daliana Răducan despre...
A1
Publicat 30.01.2025
Horoscopul zilei de 1 februarie 2025. Taurii trebuie să renunțe la confort....
CaTine
Publicat 31.01.2025
Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare, după ce a ucis doi tineri...
spynews.ro
Publicat 31.01.2025
Becali a ordonat, Meme s-a conformat » Imagini incredibile: englezii au văzut pe...
GSP
Publicat 31.01.2025
Prințesa superbă care a avut propriul ei harem! Cum a sfârșit una dintre cele...
Click.ro
Publicat 31.01.2025
Asteroidul care s-ar putea izbi de Pământ în 2032. Deja au fost invocate...
Useit
Publicat 31.01.2025
E Sărbătoare mare AZI. Ce trebuie să faci în această zi sfântă pentru a-ti...
Redacţia.ro
Publicat 30.01.2025
Tatăl unuia dintre cei uciși: „O mizerie de pedeapsa!” Vlad Pascu, condamnat...
libertatea.ro
Publicat 31.01.2025
Avocații lui Jay-Z au făcut o cerere importantă în procesul de agresiune...
ZU
Publicat 31.01.2025
Pulpă de porc cu cartofi și roșii la cuptor. Rețetă pentru o masă de...
Hello taste
Publicat 31.01.2025
SchoolHUB, linia de suport psihologic gratuită, dedicată elevilor, părinților...
Deparinti
Publicat 31.01.2025
Serialul Golden Boy - Dragoste rebelă a ajuns la sezonul 3, dar producătorii...
Happy
Publicat 31.01.2025
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin...
BZI
Publicat 31.01.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Alertă epidemiologică în România: creștere alarmantă a infecțiilor...
Medicool
Publicat 31.01.2025