31 decembrie, Sfânta Cuvioasă Melania Romana. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
Marţi, 31 decembrie 2024, este prăznuită Sfânta Cuvioasă Melania Romana, sfântă cu care oamenii sunt, în general, mai puţin familiarizaţi.
De Redactia Observator la 30.12.2024, 13:21Sfânta Cuvioasă Melania Romana s-a născut la Roma, într-o familie de nobili, în a doua jumătate a secolului al IV-lea. Conform crestinortodox.ro, a fost silită de către părinţii săi să se căsătorească cu un tânăr nobil, Alpinian, cu care a avut doi copii.
După naşterea celui de-al doilea copil, Melania şi Alpinian au hotărât să stea împreună doar ca frate şi soră. După o vreme, cei doi copii ai lor s-au mutat la Domnul. Atunci au hotărât să împartă averea săracilor, bisericilor şi mănăstirilor.
Au călătorit în multe ţări şi cetăţi, făcând pretutindeni danii. I-au vizitat pe părinţii din pustia egipteană, învătând mult şi zidindu-se sufleteşte din convorbirile cu ei. Cuvioasa Melania postea foarte strict, avea rânduială de rugăciune şi citea mereu în întregime toate Sfintele Scripturi.
Sosind la Alexandria, ei au primit binecuvântarea Sfântului Chiril. După aceea, au călătorit la Ierusalim şi s-au stabilit la Muntele Măslinilor. Acolo, Cuvioasa Melania a trăit într-o peşteră vreme de 14 ani.
A întemeiat o mănăstire de bărbaţi şi o alta de femei. La chemarea unei rude de-a ei, cuvioasa a călătorit la Constantinopol şi l-a convertit la credinţa creştină pe senatorul păgân Volusian. S-a întors la Muntele Măslinilor, unde a trecut la Domnul în 439.