Antena LIVE

Curs valutar

8 octombrie, Sfânta Pelaghia. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox

Marţi, 8 octombrie 2024, este prăznuită Sfânta Pelaghia, sfânta cu care oamenii, în general, sunt mai puţin familiarizaţi.

De la 07.10.2024, 09:07
WhatsApp
Sfânta Pelaghia este prăznuită pe 8 octombrie crestinortodox.ro

Sfânta Pelaghia a trăit în secolul al V-lea. Conform crestinortodox.ro, a fost înzestrată de Dumnezeu cu o frumuseţe trupească nemaivăzută. Înainte de a se converti la creştinism, se numea Margareta. Şi-a folosit frumuseţea spre desfrânare. 

Trecând pe lângă biserica în care predica episcopul Non, Margareta s-a oprit să-i asculte predica. Episcopul, văzând-o pe aceasta, a spus: "Luaţi aminte la femeia aceasta, de la care eu multă învăţătură am aflat. Socotiţi câte ceasuri a zăbovit în camera ei, spălându-se şi îmbrăcându-se cu ales veşmânt şi împodobindu-se la oglindă cu multă grijă, numai ca să se arate mai frumoasă decât celelalte femei, în faţa oamenilor. Iar noi, care dorim din toată inima să fim bineplăcuţi lui Dumnezeu, ne lenevim şi nu ne silim să împodobim păcătosul nostru suflet, nu ne sârguim să-l spălăm cu lacrimile pocăinţei, nici să-l împodobim cu mărgăritarele faptelor bune, ca să se înfăţişeze cu veşmânt cuviincios în faţa lui Dumnezeu".

Conform sursei amintite, cuvintele episcopului Non au făcut-o pe Margareta să-şi schimbe radical viaţa. A primit botezul şi s-a retras într-o chilie pe Muntele Măslinilor. După trei ani a fost cercetată de Iacov, diaconul episcopului Non. Când a revenit după trei zile, a aflat-o moartă. I-a îngropat trupul cu cinste. Astfel, desfrânata de mai înainte a fost iertată de noianul păcatelor datorită pocăinţei sale.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

sarbatoare azi sfanta pelaghia praznuire sfanta pelaghia
Întrebarea zilei
Ce alegeţi, să faceţi facultate sau să învăţaţi o meserie?

Fac facultatea

Învăț o meserie

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Brandul prezent în viața românilor pe timpul comunismului reînvie: ”Spune o...
Fanatik.ro
Publicat 06.10.2024
Recomandări pentru o vacanță perfectă, în Grecia, toamna
spotmedia.ro
Publicat 05.10.2024
Mutarea saudiților care îl doare pe Putin
spotmedia.ro
Publicat 04.10.2024
Cei 700.000 de pensionari care vor pierde 300 lei la pensie, începând cu 1...
Gandul
Publicat 05.10.2024
Regretele unei tinere care nu găsește serviciu de 4 ani: „Dacă aș fi știut...
Adevărul
Publicat 06.10.2024
Lora și Ionuț Ghenu au fost fabuloși la dansul mirilor. Imagini superbe de la...
A1
Publicat 06.10.2024
Horoscopul zilei de 7 octombrie 2024. Gemenii sunt sfătuiți să investească mai...
CaTine
Publicat 06.10.2024
Cum a arătat tortul de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță....
spynews.ro
Publicat 06.10.2024
VIDEO. Nu l-a recunoscut pe Gigi Becali și i-a cerut 50 de lei la semafor....
GSP
Publicat 06.10.2024
Cum arată și cu ce se ocupă fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță. Câți...
Click.ro
Publicat 06.10.2024
„Calul troian” ascuns în smartphone-ul tău. Cum ar putea duce telefoanele la...
Useit
Publicat 06.10.2024
O mamă rămasă văduvă și-a crescut singură cei trei copii mici. Peste ani a...
Redacţia.ro
Publicat 04.10.2024
Diana Șoșoacă și-a depus din nou candidatura la BEC, după decizia CCR
libertatea.ro
Publicat 06.10.2024
Rosé de la BLACKPINK va lansa un nou album solo. Proiectul intitulat „Rosie”...
ZU
Publicat 06.10.2024
Pastă de sardine. Rețetă simplă pentru o gustare delicioasă
Hello taste
Publicat 06.10.2024
Consumul de somon afumat în sarcină. Cât de sigur este acest aliment pentru...
Deparinti
Publicat 06.10.2024
Cum se compară regimul fiscal din România cu cele mai mari scumpiri de...
ziare.com
Publicat 06.10.2024
Cum arată acum actorul Mauricio Islas, din celebra telenovelă Amor Real. Ce...
Happy
Publicat 04.10.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Efectele dăunătoare ale stresului asupra calității somnului. Ce poți face...
Medicool
Publicat 06.10.2024
Gigi Becali, moment rar în văzul echipei! I-a spus doar câteva cuvinte unui...
orangesport.ro
Publicat 06.10.2024