A călcat acceleraţia, şi şi-a adus copilul la limita morţii!
Un bărbat din Ploieşti aşteaptă ca băiatul lui să îşi revină din comă, după ce maşina în care se afla familia sa s-a izbit într-un copac de la marginea drumului, din cauza vitezei excesive.
De Redactia Observator la 18.05.2014, 20:07Un bărbat din Ploieşti aşteaptă ca băiatul lui să îşi revină din comă, după ce maşina în care se afla familia sa s-a izbit într-un copac de la marginea drumului, din cauza vitezei excesive. Viteză pentru care copilul, soţia şi fetiţa de şapte ani plătesc acum de pe paturile de spital.
Capul familiei a avut noroc. A ieşit dintre fiarele maşinii fără nicio zgârietură. Rănit, copilul nu ştie ce se întâmplă în jurul lui şi nu întreabă de părinţi. Nu simte nimic. Impactul l-a aruncat în comă profundă.
Trei victime. O victimă, copil cu traumatism cranio cerebral grav, comă patru. Medicii l-au găsit pe bancheta din spate a maşinii distruse, lângă surioara lui.
Tatăl se afla la volan. Îşi ducea familia la slujba de duminică, la Ciorani. Întârziaseră, aşa că bărbatul a decis să apese pedala de acceleraţie. La un moment dat, a pierdut controlul volanului
La locul accidentului, au mai rămas doar liniile trasate cu cretă care să spună povestea. Şi o urmă pe trunchiul copacului. Restul familiei se află în spitalele din capitală şi din Ploieşti.
Mama în vârstă de 33 de ani şi fetiţa ei sunt în afara oricărui pericol. Băiatul este încă în comă. Numai capul familiei a scăpat ca prin minune, fără nicio zgârietură. Poliţştii îl cercetează acum pentru vătămare corporală din culpă.