Un tânăr a băgat în spital trei oameni, după o ceartă cu soția
Trei persoane au fost rănite, seara trecută, într-un accident rutier produs în localitatea Şimian, din Mehedinţi. Şoferul vinovat ar fi condus maşina cu viteză, spun martorii, şi ar fi intrat pe contrasens, lovind un alt autoturism care venea din sensul opus. Printre victime se numără şi un preot din judeţul Olt.
De Redactia Observator la 02.02.2020, 10:43- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Trei persoane au fost rănite, seara trecută, într-un accident rutier produs în localitatea Şimian, din Mehedinţi. Şoferul vinovat ar fi condus maşina cu viteză, spun martorii, şi ar fi intrat pe contrasens, lovind un alt autoturism care venea din sensul opus. Printre victime se numără şi un preot din judeţul Olt.
Accidentul s-a produs în localitatea Şimian din Mehedinţi. Un tânăr de 27 de ani ar fi intrat într-o depăşire neregulamentară, a pierdut controlul volanului şi a ajuns pe contrasens, unde a lovit un alt autoturism condus de un preot din judeţul Olt.
"Ăsta dacă a avut 200 la oră vă daţi seama că din dreptul hotelului când intri în linie dreaptă a intrat în tangaj .Probabil că şi ăsta o fi având viteză la rândul lui", a declarat un localnic.
Şoferul care a provocat accidentul ar fi condus nebuneşte maşina, după o ceartă cu soţia sa. Un martor a sunat la 112, iar la faţa locului au ajuns imediat echipajele de salvare.
Preotul şi o femeie, pasager în maşină, dar şi şoferul vinovat au rămas încarceraţi. Toţi trei au ajuns la spital cu răni grave. Tânărul vinovat a intrat în comă.
dr. Amina Nicolicea, SAJ Mehedinţi - Au rezultat trei victime, o victimă tânără, în jurul vârstei de 20 şi ceva de ani cu o politraumă, în comă, celelalte două victime conştiente, politraumatizate dar conştiente.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.