Adrian a dispărut fără urmă din Recaș, polițiștii cer ajutorul populației
Adrian-Constanin Jurjescu, un adolescent din Recaș, a fost dat dispărut după ce a plecat de acasă, pe 2 ianuarie, și nu s-a mai întorc. Polițiștii fac apel la populație pentru a-i da de urmă.
De Daniel Murărescu la 03.01.2021, 18:25- Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale efectuează verificări în vederea depistării unui minor de 13 ani, dispărut de pe raza orașului Recaș, județul Timiș.
"În data de 02 ianuarie anul curent, JURJESCU CONSTANTIN-ADRIAN a plecat voluntar de la domiciliul său de pe raza orașului Recaș, iar până în prezent nu a mai revenit", a transmis IPJ Timiș.
Adrian are o înălțime de 1.45-1,50 metri, 45-50 de kilograme, păr șaten și ochi căprui.
La momentul dispariției purta pantaloni albi si bluză albă.
Oricine poate oferi detalii cu privire la acesta este rugat sa apeleze Serviciul de Urgenţă 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie.