Antena LIVE

Curs valutar

ANUNȚ BOMBĂ făcut de Ministrul Muncii! Ce se va întâmpla cu PENSIILE din 15 septembrie (VIDEO)

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, duminică, la Antena 3, că Guvernul va da o ordonanţă săptămâna viitoare prin care pensiile care nu se bazează pe principiul contributivităţii nu vor mai fi indexate în funcţie de salariile celor aflaţi în activitate, ci doar cu rata inflaţiei.

De la 30.07.2017, 22:15
WhatsApp

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, duminică, la Antena 3, că Guvernul va da o ordonanţă săptămâna viitoare prin care pensiile care nu se bazează pe principiul contributivităţii nu vor mai fi indexate în funcţie de salariile celor aflaţi în activitate, ci doar cu rata inflaţiei.

Termenul de aplicare a ordonanţei va fi de 15 septembrie, dată până la care cei care doresc se pot pensiona în condiţiile aflate în vigoare.

”Avem de gând să dăm o ordonanţă chiar săptămâna viitoare. Am lucrat la ea. Nu ne-am apucat încă de Legea pensiilor pe partea de contributivitate unde este obligatoriu să facem creşterile din programul de guvernare, însă după apariţia Legeii salarizării ne-am dat seama că, dacă nu corectăm sistemul, în sensul că, dacă lăsăm pensiiile de serviciu să se actualizeze cu ce este la cei activi, vom ajunge într-o situaţie foate neplăcută de anul viitor, în sensul că economia nu poate să susţină astfel de creşteri”, a motivat Lia Olguţa Vasilescu.

Pe acelaşi subiect

Ministrul Muncii a subliniat că nicio pensie aflată în plată nu va fi redusă. De asemenea, ordonanţa va fi aplicată din 15 septembrie.

”Pentru a nu se spune că nu a existat predictibilitate în sistem sau că ne-am bătut joc de oameni, termenul ei de intrare în vigoare este undeva la data de 15 septembrie. Adică cei care vor să iasă - şi probabil vor fi foarte muţi cei care vor să iasă la pensie - vor putea să o facă începând de mâine până la data de 15 septembrie, dar ei trebuie să ştie un lucru: nu li se mai actualizează pensiile cu salariile celor din activitate, ci cu rata inflaţiei. Adică nu le îngheţăm, dar le indexăm doar cu rata inflaţiei, pe un principiu mult mai corect”, a afirmat Lia Olguţa Vasilescu.

Ea a atras atenţia că menţinerea prevederilor actuale va face ca suma plătită celor cu pensii speciale să crească foate mult ca urmare a prevederii Legii salarizării în sectorul public. ”Statul nu-şi permite ca la o pensie de 33.000 aflată în plată să plătească 66.000 peste câţiva ani”, a exemplificat Vasilescu.

Noile reguli nu se vor aplica celor cu pensii calculate în baza principiului contributivităţii.

”Avem pregătită Legea pensiilor pentru luna octombrie unde vom respecta programul de guvernare, care prevede să plecăm de la 971 de lei punctul de pensie cât a fost la începutul anului - am ajuns deja la 1.000 de lei - şi să ajungem la 1.775 de lei. Deci este clar că şi pensiile acestora vor creşte. Din păcate, la cei care sunt pe contributivitate, pensia medie este sub punctul de pensie la ora actuală”, a conchis Vasilescu.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

pensii oug ministrul muncii vasilescu
Întrebarea zilei
Aveţi adăpost de protecţie civilă în blocul în care locuiţi?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025