Antena LIVE

Curs valutar

Au început discuţiile despre Legea salarizării unitare! Sindicalişti: Majorările anunţate sunt nerealiste

Vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), Mihai Zlat, a declarat, pentru News.ro, că delegaţia care participă la discuţiile de la Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale urmează să vadă ce conţine proiectul Legii salarizării, iar în funcţie de prevederile acestuia raportat la domeniul ordine publică, vor spune ce modificări se impun pentru salarizarea angajaţilor din ordine publică.

De la 06.03.2017, 12:19
WhatsApp

Vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), Mihai Zlat, a declarat, pentru News.ro, că delegaţia care participă la discuţiile de la Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale urmează să vadă ce conţine proiectul Legii salarizării, iar în funcţie de prevederile acestuia raportat la domeniul ordine publică, vor spune ce modificări se impun pentru salarizarea angajaţilor din ordine publică.

Liderul sindical a mai spus că nu i se pare realistă creşterea salarială despre care a vorbit ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, respectiv ca veniturile până la pragul de 4.000 lei să se dubleze, iar cele care depăşesc acest nivel să se majoreze cu 45%.

El a precizat că ministrul Muncii nu a spus dacă această creştere se aplică din august 2017 sau în următorii ani.

Reprezentanţii SNPPC vor propune ca, pentru agenţii de poliţie, salariul de funcţie să plece de la valoarea de 2.800 lei, pentru un debutant, şi să ajungă la valoarea de 5.100 lei pentru un agent cu vechime, ecart în care este inclus şi sporul pentru studii superioare.

Pe acelaşi subiect

Delegaţia SNPPC vrea să discute atât pe tema noii Legi de salarizare unitară a personalului plătit din fonduri publice, cât şi despre aplicarea HG 1/2017 cu privire la stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară.

Preşedintele SNPPC, Dumitru Coarnă, care participă la negocierile de la Ministerul Muncii, susţine că, în vederea eliminării oricărei forme de discriminare şi inechitate socială în raport cu angajaţii din alte domenii, cum ar fi sănătatea şi învăţământul, se impune ca în formula de calcul a sporurilor pentru condiţiile de muncă, prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice - printre care spor pentru condiţii grele de muncă, pentru munca de noapte, pentru munca prestată în zilele de sâmbătă, duminică, sărbători legale -, baza de referinţă să fie salariul de bază actual, şi nu cel de încadrare de la 31 decembrie 2009, respectiv nu mai puţin de 1.450 de lei.

Preşedintele Sindicatului Poliţiştilor şi Vameşilor “Pro Lex”, Vasile Lincu, a declarat, pentru News.ro, că nu se poate vorbi de o Lege a salarizării fără aducerea la zi a tuturor deciziilor Curţii Constituţionale privind salarizarea bugetarilor şi fără a fi puse în executare toate deciziile privind plata unor drepturi.

Lincu a precizat că după, ce se fac actualizările prevăzute de legile în vigoare, se pot începe discuţiile realiste pe tema proiectului Legii salarizării unitare.

Liderul sindicatului „Pro Lex”, a mai spus că nu a primit, înaintea discuţiilor de la Ministerul Muncii, proiectul Legii salarizării, astfel că aşteaptă să vadă ce conţine acesta şi apoi va face propunerile privind drepturile salariale de care ar trebui să beneficieze sindicaliştii pe care îi reprezintă.

După discuţiile cu sindicaliştii din ordine publică privind proiectul Legii salarizării unitare, marţi vor veni la negocierile de la Ministerul Muncii sindicaliştii din sănătate.

Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, declara sâmbătă, că de luni încep discuţiile cu sindicatele din ordine publică şi sănătate despre legea salarizării unitare, urmând ca veniturile până la pragul de 4.000 lei să se dubleze, iar cele care depăşesc acest nivel să se majoreze cu 45%.

Întrebată dacă ar putea apărea modificări la proiectul legii salarizării unitare, în condiţiile în care sindicaliştii şi-ar dori anumite schimbări, Olguţa Vasilescu a spus că Ministerul Muncii este deschis la orice dezbatere, dar nu vrea să modifice proiectul.

Olguţa Vasilescu a spus că nu poate da un termen fix la care va ajunge în Parlament Legea salarizării unitare, deoarece trebuie să aibă loc o serie de discuţii cu sindicaliştii, dar cel mai clar este termenul din programul de guvernare, respectiv adoptarea până la 1 iulie anul acesta.

Întrebată cu cât se vor majora veniturile potrivit noii Legi a salarizării, Olguţa Vasilescu a spus că "sunt mai multe praguri”.

"Până la pragul de 4.000 lei salariile se dublează, după 4.000 lei este o creştere cu 45% a salariilor, iar după pragul de 7.000 lei sunt creşteri, dar nu foarte mari”, a adăugat ministrul.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

salarii negocieri lia olguta vasilescu
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025