Autocar plin cu 50 de copii, implicat într-un accident în Vrancea
Un autocar în care se aflau 50 de copii din Ucraina a fost implicat într-un accident, pe DN2, în judeţul Vrancea.
De Redactia Observator la 11.08.2016, 08:07Un autocar în care se aflau 50 de copii din Ucraina a fost implicat într-un accident, pe DN2, în judeţul Vrancea.
La ieşirea din localitatea Garoafa, şoferul autocarului a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un şanţ. În urma impactului, mai mulţi copii au suferit un atac de panică.
Pe lângă cei 50 de copii, în autobuz se mai aflau 10 supraveghetori şi trei şoferi.
Din fericire, nimeni nu a fost grav rănit.
Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili din ce cauză s-a produs accidentul.