Doi criminaliști din Cluj, cursă nebună pentru salvarea unui băiețel care se sufoca: "Prin acest gest ați salvat o viață!"
Doi angajați ai Serviciului Criminalistic din Cluj au făcut o cursă nebună în trafic pentru salvarea unui băiețel care se sufoca.
De Daniel Murărescu la 19.12.2019, 20:53Doi angajați ai Serviciului Criminalistic din Cluj au făcut o cursă nebună în trafic pentru salvarea unui băiețel care se sufoca.
Întâmplarea, care s-a petrecut acum câteva zile, a fost redată pe pagina de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne. Ovidiu și Bianca se aflau în mașina de poliție, în trafic, atunci când au observat că un șofer dădea flash-uri și făcea semne disperate către ei.
Cei doi au oprit imediat și au vorbit cu bărbatul, moment în care a aflat că fiul acestuia avea probleme de respirație și se sufoca.
Agenții nu au stat pe gânduri. Au pornit imediat girofarul și sirena, pentru a ajunge cât mai repede la Unitatea de Primiri Urgențe Pediatrie. În urma intervenției medicilor, copilul a fost salvat și se află în afara oricărui pericol.
"Pentru noi, gestul polițiștilor a reprezentat mult, iar dacă îi voi mai vedea în trafic, mi-ar plăcea să le mai fac semne, de salut, de data aceasta, și să le dau o îmbrățișare în semn de recunoștință. Datorită lor, a personalului de la UPU Pediatrie, fiul meu se simte foarte bine… E o experiență pe care sigur nu o vom uita, mai ales după ce fiul meu tot repetă: polizei tati, polizei auto", a scris pe Facebook tatăl copilului.
Astăzi, cei patru s-au revăzut și s-au fotografiat împreună. Postarea a strâns mii de like-uri pe pagina de Facebook a MAI.
Un copil care zâmbește, un tată fericit și doi polițiști care merită felicitările noastre!
Bianca și Ovidiu lucrează la Serviciul Criminalistic Cluj.
Acum câteva zile se întorceau de la un caz. Fiind la prânz, drumul era foarte aglomerat. La un moment dat, Ovidiu a văzut în oglinda retrovizoare un conducător auto care dădea flash-uri și făcea semne către ei.
A oprit mașina de poliție și acesta a ajuns în dreptul lor.
- Vă rog să mă ajutați! Băiatul meu se sufocă. Are probleme de respirație. Trebuie să ajung urgent la spital!
- Țineți-vă după noi, dar cu grijă, vă rog!
În același timp a dat drumul la girofar și sirenă.
Imediat a început o cursă nebună spre UPU Pediatrie. După câteva minute, cele două mașini au ajuns la spital. Bianca și Ovidiu au luat haina și jucăria copilului și au intrat cu cei doi la camera de gardă.
- Avem un copil cu probleme de respirație. Anunțați de urgență un doctor.
- Sunteți de la poliție? A fost un accident?
- Nu, nu, noi doar am ajutat să vină mai repede la spital.
Imediat copilul a fost preluat de un doctor.
- O să plecăm acum. Stați liniștit, totul o să fie bine, i-a spus Ovidiu tatălui!
Aici se oprește povestea celor doi polițiști. Însă, după un timp, părintele fericit a scris pe facebook, printre altele:
-“…Pentru noi, gestul polițiștilor a reprezentat mult, iar dacă îi voi mai vedea în trafic, mi-ar plăcea să le mai fac semne, de salut, de data aceasta, și să le dau o îmbrățișare în semn de recunoștință. Datorită lor, a personalului de la UPU Pediatrie, fiul meu se simte foarte bine… E o experiență pe care sigur nu o vom uita, mai ales după ce fiul meu tot repetă: polizei tati, polizei auto”.
Astăzi, cei patru protagoniști ai acestei întâmplări s-au revăzut.
- Vă mulțumesc pentru că mi-ați salvat copilul, a spus tatăl către cei doi polițiști!
Bianca și Ovidiu, vă mulțumim și noi! Știm că voi considerați că ați făcut un gest mic și normal, dar prin acest gest ați salvat o viață!
Felicitări!
Pagina oficială de Facebook a Ministerul Afacerilor Interne are aproape 400.000 de urmăritori.