Antena LIVE

Curs valutar

Biblioteca Judeţeană din Braşov sterilizează volumele împrumutate, filă cu filă

Zilnic auzim că trebuie să ne dezinfectăm cât de des putem, după interacțiunile cu alți oameni, dar şi după ce atingem diferite suprafeţe, pentru a preveni infectarea cu noul virus. Teama de contaminare ne face uneori să renunţăm la lucruri sau obiceiuri care ne făceau plăcere.

De la 16.09.2020, 18:24
WhatsApp
Vezi și:

Pentru mulţi, mersul la bibliotecile publice a fost o astfel de situaţie. Pentru a încuraja lectura şi în perioada pandemiei, bibliotecarii au căutat soluţii astfel încât cititorii care vin să le ceară cărţi să se simtă în siguranţă.

De câteva zile, toate cărțile de la Biblioteca Judeţeană din Braşov care se întorc de la cititori sunt sterilizate cu un aparat special care elimină virusurile.

Cele două sterilizatore moderne cu ultraviolete au fost puse în funcțiune pentru ca iubitorii de lectură să se simtă în siguranță și să nu se îndepărteze de bibliotecă.

Astfel, într-un minut sunt dezinfectate 4 cărţi. Ele sunt răsfoite pentru a se dezinfecta fiecare filă.

Daniel Nazare - director Biblioteca Județeană Brașov: El ştie să facă tot ce ţine de decontaminarea aceasta legată de microorganisme, aici neincluzând numai noul coronavirus care este vedeta acestor microorganisme, ci luând-o frumos de la mucegaiuri până la bacterii şi fungi şi tot ce se poate impregna pe aceste pagini. Paza bună trece primejdia rea şi noi trebuie să ne luăm nişte măsuri suplimentare.

Mai mult, pentru a evita cât mai mult contactul cu oamenii, bibliotecarii au implementat un sistem în care fiecare cititor poate returna cărțile fără ca măcar să le numere sau să le deschidă.

În timpul stării de urgenţă, biblioteca a fost închisă, însă după deschidere, cititorii s-au înghesuit să-i treacă pragul.

Daniel Nazare - director Biblioteca Județeană Brașov: Li s-au cam rupt spinările de sacoşile pline, în fiecare zi, erau aduse din depozitul nostru, unde erau carantinate. Deci putem să apunem că la un moment dat colegele nici nu şi-au putut lua concedii, au fost ce puţin cele de la engleză care în momentul în care s-a deschis au zis: "Nu ne mai putem lua concedii, pentru că sunt prea mulţi cititori".

Biblioteca Județeană "George Barițiu" din Brașov are un fond de carte de peste un milion de volume.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

carti dezinfectant observator16 social virus
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025