UTIL: Bicicleta electrica de oras. Vezi AICI cat costa modelul
Bicicleta pare mijlocul ideal de transport. Poti sa mergi la serviciu fara a pierde timp in aglomeratia marilor orase. Cum nu multi romani pot parcurge zeci de kilometri pe doua roti, fara sa oboseasca sau sa transpire, producatorii au venit cu solutia salvatoare: bicicleta electrica
De Redactia Observator la 22.04.2013, 20:21Bogdan Grosu parcurge in fiecare zi 30 de kilometri pe bicicleta in drumul sau catre serviciu si inapoi spre casa. Ajunge la birou mai rapid decat majoritatea colegilor care folosesc masinile personale sau mijloacele de transport in comun. In ultimele sapte luni a pedalat peste 3.000 de kilometri. “Plec pe la 6.30 dimineata, mai mult de 40 de minute nu fac. Ajung la servicu in forma plec de la servicu, ajung acasa iar ma simt bine”, a explicat barbatul.
Dar, oricat de antrenat ar fi, Bogdan Grosu ar accepta bucuros un ajutor. “Pentru oras as da bicicleta mea veche pentru una electrica pentru ca ajung mai repede”, a mai spus omul.
Modelul electric are un motor care ajuta biciclistul sa pedaleze mai usor, pe distante mai mari. Dar tehnologia are un cost. O bicicleta simpla de buna calitate costa circa 3.000 de lei iar una electica, de calitate medie, este de doua ori mai scumpa. In functie de echipare, pretul modelelor electrice poate depasi 10.000 de lei. “Bicicletele ajung la 25 de kilometri pe ora, au autonomie de deplasare de 60 de kilometri”, a declarat Liviu Rogojinaru, un importator de biciclete electrice.
Pe masura ce traficul din marile orase devine mai sufocant, succesul bicicletelor electrice pare garantatat.