Antena LIVE

Curs valutar

În aşteptarea relaxării, Bucovina duce dorul turiştilor

Bucovina aşteaptă să revină la viaţă. Pe tărâmul de poveste, se fac pregătiri pentru sezonul turistic care pare deja compromis. Deşi nu se pot caza în hoteluri şi-n pensiuni, turiştii au liber la drumeţii. Aşa că salvamontiştii pun la punct toate traseele şi zonele de agrement.

De la 11.05.2020, 00:06
WhatsApp
Vezi și:

Toate spaţiile de distracţie din parcul Arniş, altădată pline de turişti la această dată, au lacătul pe poartă. Sunt totuşi şi unii administratori care au început curăţenia şi fac amenajarea acestor locuri pentru marea relaxare, chiar dacă nu ştiu în ce condiţii urmează să deschisă aceste locuri.

Vestea că drumeţiile vor fi permise începând din 15 mai a dat startul pregătirilor în Bucovina.

Ordine se face şi în pensiuni, deşi cazările pentru turişti vor fi interzise. Rezevările făcute încă din urmă cu câteva săptămâni sunt, cel puţin deocamdată, blocate.

Petrică Abălaşei, reprezentant pensiune Berchişeşti: Începând cu data de 15 mai s-au făcut ceva rezervări, dar şi cei care au făcut rezervările şi noi stăm puţin în expectativă pentru simplul fapt că nu ştim ce reguli se vor impune. În glasul lor se simte puţin disperarea, pentru că 2 luni de zile în care au stat, bănuiesc că sunt foarte mulţi care stau la bloc şi au stat numai în apartamente şi vor să iasă.

Salvamontiştii au avut grijă ca toate traseele să fie pregătite pentru a fi deschise odată cu ridicarea stării de urgenţă.

Sergiu Bersan, reperezentant Salvamont Suceava: Lucrăm la întreţinerea traseelor turistice, la marcat, remarcat, sunt porţiuni cu arbori căzuţi foarte multe unde am intrat cu topor, cu drujbe, am curăţat.

În Bucovina, pierderile din turism sunt foarte mari.

Andreea Petrescu

A început ca o joacă în urmă cu aproape 20 de ani și s-a transformat repede în meserie. Undeva pe parcurs a devenit pasiune și chiar o boală pe care nu vreau să o vindec. ...

social observatorweekend19 bucovina turist turism parc
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025