Cât de sigură e apa de la robinet. 78% dintre români se gândesc la alternative la apa îmbuteliată
Tocmai am trecut de Ziua Mondială a Apei, o sărbătoare care a ajuns la 31 de ani şi care în fiecare sezon propune noi dezbateri şi acţiuni pe teme legate de apă. Pentru că e tot mai puţină şi tot mai poluată. La nivel global se estimează că aproape 800 de milioane de oameni nu au apă potabilă accesibilă şi curată. Cum stăm din acest punct de vedere în Europa.
De Redactia Observator la 24.03.2024, 14:15Un studiu făcut în România, Slovacia, Ungaria şi Cehia a dus la concluzii cel puţin interesante. 84,9 % dintre cei chestionaţi se tem să bea apă de la robinet. Noi stăm ceva mai bine. Nu cu mult! 51 % dintre români consideră că această apă care curge prin ţevile blocurilor noastre nu e o sursă sigură de hidratare. Specialiştii ne recomandă să privim apa ca un aliment. Şi nu putem ignora calitatea ei. O apă naturală, mineralizată e clar de preferat uneia tratate.
Mai mult, Organizaţia Mondiala a Sănătăţii a şi conceput un ghid în care a spus că apa din osmoză directă, apa demineralizată sau cea de la robinet nu poate fi considerată apă de băut tocmai pentru că-i lipseşte această complexitate de minerale.
Acest studiu a mai arătat că facem paşi în direcţia bună. Deşi timid. 78% dintre români se gândesc la alternative la apa îmbuteliată în sticle din plastic.
Şi tot apropo de obiceiurile de consum. Bem mai puţină apă iarna, 3.4 pahare faţă de cele 6.8 pahare, dublu, vara! Şi foarte interesant, odată cu înaintarea în vârstă uităm să mai bem apă. E un fenomen care a dus chiar la apariţia unor aplicaţii pe telefon care ne amintesc de acest lucru. 60 % dintre românii chestionaţi sunt în această situaţie. Pur si simplu uită să se hidrateze pe parcursul zilei.