CAZ ŞOCANT în Vaslui! Bătrân MUŞCAT DE FAŢĂ de un câine, în propria curte. Poliţia caută stăpânul animalului
Poliţiştii vasluieni au declanşat, vineri, o anchetă în cazul unui bătrân de 74 de ani, din localitatea Zăpodeni, care a ajuns cu ambulanţa la spital, după ce a fost muşcat de faţă de un câine care nu i-ar aparţine, în timp ce se afla în grădina locuinţei sale.
De Redactia Observator la 07.04.2017, 13:21Poliţiştii vasluieni au declanşat, vineri, o anchetă în cazul unui bătrân de 74 de ani, din localitatea Zăpodeni, care a ajuns cu ambulanţa la spital, după ce a fost muşcat de faţă de un câine care nu i-ar aparţine, în timp ce se afla în grădina locuinţei sale.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, bărbatul, aflat singur în grădină, a fost atacat de un câine care nu i-ar aparţine, fiind doborât la pământ şi muşcat de faţă.
Alertaţi de strigătele de ajutor, mai mulţi vecini au intervenit şi au reuşit să-l salveze pe bărbat, ulterior fiind solicitat un echipaj medical.
”Bărbatul a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral prin agresiune, fiind muşcat de faţă de un câine. Pacientul a fost preluat conştient şi transportat de echipajul SMURD la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Marişcu.
Poliţiştii au declanşat o anchetă în acest caz, urmând să stabilească cui aparţine câinele şi dacă face parte din categoria celor periculoşi. În funcţie de rezultatele cercetărilor, se va face şi încadrarea juridică a faptei.
Sursa: News.ro