Ce conţine vopseaua de ouă din supermarket. Este sau nu toxică
Ouăle frumos colorate, care se află pe masa fiecărui român în perioada Sărbătorilor Pascale, pot reprezenta un adevărat pericol pentru sănătate.
De Redactia Observator la 11.04.2023, 19:01Pentru că mai sunt puţine zile până la Paște, gospodinele pregătesc toate detaliile pentru a realiza meniul pentru masa festivă la care se vor aduna rudele și vor ciocni ouă. Iată ce trebuie să ştii atunci când alegi vopseaua pentru ouăle de Paște şi cum să te ferești de cea toxică.
Ce conţine vopseaua de ouă pe care o cumpărăm de la magazin
Potrivit unui studiu realizat în trecut de către cei de la Info Cons, una din trei tipuri de vopsea de ouă, dintre cele care se găsesc pe piaţă au în compoziţie între opt şi 10 E-uri. În cadrul experimentului au fost analizate 35 tipuri de vopsea de ouă, achiziţionate în mod aleatoriu şi anonim de către reprezentaţii organizaţiei din supermarket-uri, de la 3 producători şi distribuitori.
Unii comercianți vând vopsea tipografică de colorat ouăle de Paște. Acest tip de vopsea este unul deosebit de periculos deoarece conţină o cantitate foarte mare de plumb. Tocmai din acest motiv, autoritățile avertizează românii să nu cumpere vopsea de ouă de la orice colț de stradă.
- Se apropie "tradiţionala" aglomeraţie în vămi de sărbători. Măsurile luate de Poliţia de Frontieră
- Sfânta și Marea Marți: Iisus i-a pregătit pe ucenici pentru ce urma să i se întâmple. Tradiții în a doua zi...
- Cum va fi vremea de Paşte în România. Temperaturi scăzute şi ploi în mai multe regiuni ale ţării
Cu toate că dacă folosim acest tip de vopsea, oulă de Paşte vor avea o culoare lucioasă, puternică și intensă, aceste substanțe nu sunt benefice pentru organism.
Efectele acestor substanţe
Potrivit celor de la InfoCons, comisarii au specificat faptul că vopseaua pentru ouăle de Paște poate conține până la 11 E-uri și poate fi ingerată direct de pe coaja oului, atunci când substanța pătrunde în interior.
Pe lângă cei 11 coloranți alimentari, 3 conservanți alimentari, 2 corectori de aciditate, 2 agenți de îngroşare, 1 acidifiant, 1 agent de umezire şi 1 stabilizator, întâlniți în toate tipurile de vopsea, se pare că 8 dintre acestea conțin un colorant roșu toxic: Azorubina sau E122. Acest colorant se folosește în industria textilă și poate produce astm sau reacţii adverse la persoanele care nu tolerează aspirina. Acest aditiv este interzis în SUA, Japonia, Suedia și Norvegia.
“Creşterea numărului de aditivi ca medie în diferitele produse agroalimentare ne îndepărtează de practica Uniunii Europene creând premisele de a avea produse în raft cu tot mai mulţi aditivi alimentari ceea ce duce la produse de o calitate diferită. Vopseaua de ouă este o substanță care de cele mai multe ori poate fi ingerată de noi sau de copiii noștri prin transfer, în momentul în care decojim ouăle. Este foarte important să citim etichetele produselor și să ne gândim că în coșul pentru Sărbători în care regăsim ouă, cozonaci și vin se regăsește și vopseaua de ouă. Găsim în comerț vopsea de ouă chiar și cu 12 E-uri. Citeşte eticheta!“, informează cei de la Info Cons.
Cum putem vopsi ouă în mod natural
Pentru culoarea roz sau roşie putem folosi foi de ceapă sau sfeclă. Pentru galben sau portocaliu, putem folosi morcovul şi coji de citrice. Pentru culoarea albastră frunze de varză roşie, iar pentru verde frunze de nuc sau spanac.
Cât se fierbe un ou ca să fie sănătos
Oul fiert tare poate duce la indigestie şi se digeră în trei ore. Un ou fiert moale se digeră în doar 5 minute. Este indicat să păstrăm ouăle la frigider pentru maximum cinci zile şi nu mai mult. Ouăle sunt o sursă de vitamine şi minerale, însă nu trebuie să exagerăm cu consumul acestora. Totodată, indicat ar fi ca de Paşte să nu depăşim mai mult de două ouă pe zi.
Mai multe informaţii găsiţi aici!