Antena LIVE

Curs valutar

Cei doi băieţi dispăruţi din Sighişoara au fost găsiți morți

După aproape două luni de speranţe şi rugăciuni, căutările în cazul celor doi băieţi de 13 ani, dispăruţi din Sighişoara au luat sfârşit. Iar din păcate deznodământul este unul tragic.

De la 03.03.2015, 16:30
WhatsApp
Vezi și:

După aproape două luni de speranţe şi rugăciuni, căutările în cazul celor doi băieţi de 13 ani, dispăruţi din Sighişoara au luat sfârşit. Iar din păcate deznodământul este unul tragic. 

Anchetatorii spun că, cel mai probabil, în luna ianuarie, când cei doi nu au mai ajuns acasă, s-au dus să se joace pe gheaţa formată pe râul care traversează Sighişoara. Aceasta s-ar fi rupt însă sub ei, iar băieţii au ajuns în apele reci ale Târnavei. Trupurile lor au ieşit la suprafaţă însă abia acum. Ieri, un bărbat a văzut primul cadavru şi a sunat imediat la 112. Era al lui Dănuţ.

Astăzi, pompierii, ajutaţi de scafandri, au găsit şi trupul lui Csabi. Era prins într-o salcie, la un kilometru distanţă de prietenul lui. Csabi şi Daniel au dispărut de acasă pe 21 ianuarie. De atunci au fost căutaţi neîncetat, atât de familii cât şi de autorităţi. Căutările au trecut chiar şi graniţa. Astăzi, când a fost confirmată identitatea celor doi băieţi, totul s-a năruit. Trupurile neînsufleţite ale copiilor de 13 ani au fost deja duse la IML Sighişoara pentru efectuarea necropsiei.

Primele concluzii ale medicilor legişti arată însă că aceştia s-ar fi înecat chiar în ziua în care nu au mai ajuns acasă.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social baieti sighisoara morti
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025