Antena LIVE

Curs valutar

Video

Ceremonie fastuoasă pentru ars gazul, în Huedin. Localnicii au așteptat racordarea 30 de ani

Pentru cei mai mulţi orăşeni, să aprinzi aragazul e un gest banal. Locuitorii oraşului Huedin, din judeţul Cluj, au aşteptat însă 30 de ani să aibă gaz metan în locuinţe. Până astăzi s-au încălzit cu lemne, iar mâncare au făcut cu ajutorul buteliei. Oficialităţile şi localnicii au sărbătorit evenimentul mai ceva ca Revelionul.

De la 28.12.2020, 20:47
WhatsApp
Vezi și:

Cu preoţi şi tăieri de panglică. Aşa a fost inaugurată astăzi reţeaua de gaze din Huedin. Cei aproape 10.000 de locuitori aşteptau momentul din 1990. Proiectul a fost început abia în 2009. Din cauza birocraţiei, operaţiunea de branşare a durat mai bine de un deceniu.

Mircea Moroşan, primar oraș Huedin: Am reuşit să aducem magistrala chiar dacă au fost necesare sute de avize şi semnarea a peste 9.000 de locuitori proprietare de terenuri.

În toţi aceşti ani, chiar şi cei care locuiesc la bloc, au fost nevoţi să îşi aducă lemne iarnă de iarnă. De acum, lucrurile se vor schimba în bine. O să se numească orăşeni în adevăratul sens al cuvântului şi se vor bucura de beneficiile acestei titulaturi.

Deşi pare greu de crezut, statisticile de la noi din ţară ne arată cât de departe suntem de civilizaţie şi la acest capitol.

Milioane de gospodării se încălzesc cu lemne

Din cele aproape nouă milioane de gospodarii din ţara noastră, doar puţin peste trei milioane au un abonament la un furnizor de gaze, restul încălzindu-se cu lemne. Nici nu e de mirare, având în vedere că pentru racordarea la reţea este nevoie de nu mai puţin de 15 autorizaţii, iar uneori timpul de aşteptare este şi de șase luni.

În aceste condiţii, localităţile care nu sunt racordate la reţelele de utilităţi, rămân mult în urmă din punct de vedere economic.

Mircea Moroşan, primar oraș Huedin: Au fost investitori care ne-au ocolit, care pentru că nu exista gazul. Și-au spus, fraţilor, când aveţi gazul, daţi-ne un telefon că revenim. 

Ca o comparație, în Ungaria sau Olanda, aproape toate gospodăriile sunt legate la rețeaua de distribuție a gazului natural. Asta în condiţiile în care aceste ţări au o producţie proprie de gaze mult sub cea a României. 

Alex Prunean

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent. ...

cluj gaz metan
Întrebarea zilei
Învăţaţi reţete noi în perioadele de post ca să mai diversificaţi meniul?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Clădirea mamut din București care se transformă. A fost abandonată și furată...
Fanatik.ro
Publicat 03.04.2025
Meteorologii ACCUWEATHER au modificat prognoza: Orașele din România în care...
Gandul
Publicat 27.03.2025
Cum se poate schimba clasamentul din sondajele pentru alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 03.04.2025
Cine este Andy Van de Gucht, cuțitul de aur al lui Chef Richard Abou Zaki de la...
A1
Publicat 03.04.2025
Horoscopul zilei de 10 aprilie 2025. Taurii trebuie să fie atenți la ce se...
CaTine
Publicat 09.04.2025
Horoscop duminică, 30 martie 2025: Racii vor lua decizii importante
spynews.ro
Publicat 30.03.2025
Ariana Grande lansează 'Eternal Sunshine Deluxe: Brighter Days Ahead', cu șase...
Kudika
Publicat 03.04.2025
Andy Murray, mesaj amuzant pentru Lionel Messi: „L-am întrebat dacă poate...
GSP
Publicat 30.03.2025
Ai un IQ fantastic dacă răspunzi corect în 7 secunde. Unde este pasărea?
Click.ro
Publicat 03.04.2025
Primul sistem de operare creat de Bill Gates și Paul Allen poate fi descărcat de...
Useit
Publicat 09.04.2025
O afacere Hi-Q! Pilotul Mihai Sturzu deschide prima tabără de aviație pentru...
Money.ro
Publicat 26.03.2025
Ce nume se vehiculează să preia rolul lui Călin Georgescu. ANALIZĂ
libertatea.ro
Publicat 10.03.2025
Sean „Diddy” Combs a fost citat într-un nou proces. Un fotograf a susținut...
ZU
Publicat 30.03.2025
Piure de cartofi cu sos de leurdă. Rețetă savuroasă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 09.04.2025
Ce este „încărcătura mentală a mamelor”. Se vorbește prea puțin...
Deparinti
Publicat 30.03.2025
Jaqueline Bracamontes a leșinat în urma unei diete stricte. Ce s-a întâmplat...
Happy
Publicat 26.03.2025
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim...
BZI
Publicat 13.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Uleiul de rapiță: proprietăți, beneficii și riscuri
Medicool
Publicat 03.04.2025