Școala din satul Galşa, mai călduroasă datorită unui proiect non-guvernamental
România neştiută ascunde istorie, gânduri frumoase şi oameni care şi-ar da şi sufletul pentru comunitatea lor. Un loc din România neştiută este satul Galşa, din judetul Arad. Se află la 28 de kilometri de reşedinţa judeţului, spre staţiunea Moneasa
De Redactia Observator la 10.09.2015, 08:07România neştiută ascunde istorie, gânduri frumoase şi oameni care şi-ar da şi sufletul pentru comunitatea lor. Un loc din România neştiută este satul Galşa, din judetul Arad. Se află la 28 de kilometri de reşedinţa judeţului, spre staţiunea Moneasa
În drumul de la Arad spre Galşa-Şiria, munţii Zarandului se unesc direct cu câmpia. Unirea şesului cu piscurile formează piemonturi, forme de relief mai puţin cunoscute la noi. Acolo, în Podgoria Aradului, câţiva oameni au îndrăznit să viseze la un program pentru comunitatea lor. Au pus pe hârtie şi au aplicat într-un proiect non-guvernamental. Şi-au dorit ca şcoala din GALŞA să fie izolată termic şi astfel copiii să înceapă orele într-o clădire călduroasă.
Construită în anii 70, şcoala din Galşa a trecut prin mai multe etape de amenajare. În ultimii doi ani, imobilul a fost consolidat din fonduri locale, a fost făcut terenul de sport şi a fost schimbat acoperişul. Acum se izolează clădirea. Banii, 53 de mii de lei, au fost obţinuţi de la Fundaţiile Mereu Aproape şi Vodafone România după ce şcoala a aplicat în proiectul "Ajuta un sat. Schimbă o ţară" cu programul „Învăţăm practic".
Odată cu terminarea termoizolaţiei la şcoala din Galşa, copiii nu doar că vor învăţa într-o şcoală călduroasă. Vor fi educaţi şi altfel. Programul "Învăţăm practic" urmăreşte învăţarea fără memorare mecanică. Iar cel mai bun început are loc la Bibliotecă.
Statuile acestea, Ioan Slavici, şi ceva mai încolo Ioan Russu-Sirianu, sunt dedicate personalităţilor care s-au născut pe aceste meleaguri, oameni care şi-au modelat destinele schimbând un sat şi apoi o ţară.
Să schimbe un sat şi, poate, o ţară, îşi doresc şi oamenii de astăzi din Galsa-Siria. Muncesc pentru ei şi pentru copiii lor. Şi se bucura de orice ajutor care îi ajută. Programul "Învăţăm practic" înseamnă educaţie altfel decât prin memorare mecanică dar şi implicare directă. De altfel, voluntariatul este una dintre componentele de bază ale proiectului "Ajuta un sat. Schimbă o ţară" dezvoltat de Fundaţia Mereu Aproape în parteneriat cu Fundaţia Vodafone România.
Proiectul face parte din Programul strategic de investiţie în mediul rural al Fundatia Vodafone România http:/www.fundatia-vodafone.ro/, program care se derulează la nivel naţional şi care susţine dezvoltarea de proiecte în domeniile educaţiei, sănătăţii şi serviciilor sociale necesare categoriilor defavorizate din satele şi oraşele mici din România.