Comandament de iarnă la Primăria Bucureşti, după avertizarea ANM
În condiţiile în care specialiştii Administraţiei Naţionale de Meteorologie au emis o avertizare meteo de vreme rea, Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a solicitat organizarea primului comandament de iarnă din acest sezon.
De Cristi Ioniţă la 29.10.2019, 18:13În condiţiile în care specialiştii Administraţiei Naţionale de Meteorologie au emis o avertizare meteo de vreme rea, Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a solicitat organizarea primului comandament de iarnă din acest sezon.
Firea a purtat discuţii cu toţi cei implicaţi direct, inclusiv cu Alexandru Burghiu, administratorul special al RADET.
La finalul discuţiilor, Firea a dat asigurări că "bucureştenii vor avea apă caldă şi căldură în această iarnă. Am fost mereu cu plata facturilor la zi, cu plata subvenţiilor, astfel că bucureştenii nu au motive să se teamă".
Mai mult, primarul Capitalei a anunţat că "am solicitat celor de la RADET furnizarea agentului termic, în condiţiile în care ei au început deja să facă probele la cald. Consider că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru începerea furnizării agentului termic".