Antena LIVE

Curs valutar

Comisia de control al SRI a început audierea lui Eduard Hellvig

Comisia comună permanentă a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI a început, marți dimineața, audierea lui Eduard Hellvig, propus de președintele Klaus Iohannis pentru funcția de director al SRI

De la 24.02.2015, 10:56
WhatsApp

Comisia comună permanentă a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI a început, marți dimineața, audierea lui Eduard Hellvig, propus de președintele Klaus Iohannis pentru funcția de director al SRI

Audierile la comisie nu sunt publice.

Birourile permanente reunite ale celor două Camere urmează să stabilească miercuri când va avea loc votul în plenul comun.

Europarlamentarul PNL Eduard Hellvig a fost propus, joia trecută, de președintele Klaus Iohannis pentru postul de director al SRI.

Potrivit art.23 din Legea nr.14 din 24 februarie 1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, SRI este condus de un director, cu rang de ministru.

Acesta este "numit de Camera Deputaților și Senat în ședință comună, la propunerea Președintelui României, în urma audierii celui propus de către comisia însărcinată să exercite controlul parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații, care va prezenta un raport în fata celor două Camere ale Parlamentului."

Potrivit legii, la numirea în funcție, directorul depune, în fața Parlamentului, jurământul de învestitură.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

comisie control sri audiere
Întrebarea zilei
Obişnuiţi să vă uitaţi pe telefon sau la televizor înainte de somn?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Animalul pe care românii îl cresc cu drag, dar care ajunge pe mesele...
Fanatik.ro
Publicat 05.02.2025
Momentul în care Trump i-a spus unei jurnaliste că nu înțelege nimic din...
spotmedia.ro
Publicat 05.02.2025
Cum e să discuți cu Trump: „Dacă ești slab, te mănâncă. Dacă nu...
spotmedia.ro
Publicat 04.02.2025
L-am găsit pe celebrul general DIE Ristea PRIBOI, dispărut din viața publică...
Gandul
Publicat 04.02.2025
Planul genial prin care Trump vrea să provoace căderea regimului Putin și...
Adevărul
Publicat 05.02.2025
Cum a sărbătorit Chef Richard Abou Zaki ziua fiicei sale: „Am avut două...
A1
Publicat 04.02.2025
Horoscopul zilei de 6 februarie 2025. Racii se gândesc la viitor. Află ce se...
CaTine
Publicat 05.02.2025
Simona Halep s-a retras din tenis: „Iau această decizie cu sufletul...
spynews.ro
Publicat 05.02.2025
A intrat în casa lui Valentin Ceaușescu și a rămas șocat: „O cameră cum...
GSP
Publicat 03.02.2025
Facultatea prestigioasă din România unde studenții rămân repetenți pe...
Click.ro
Publicat 04.02.2025
Meta confirmă un atac WhatsApp. Ce poți face pe aplicație pentru a te proteja
Useit
Publicat 04.02.2025
"Doamne, ce amar..." Soția vicepreședintelui Consiliului Județean...
Redacţia.ro
Publicat 04.02.2025
A fost identificat al patrulea suspect în cazul jafului de la Muzeul Drents....
libertatea.ro
Publicat 05.02.2025
The Weeknd a avut o apariție neașteptată la Premiile Grammy 2025, la patru ani...
ZU
Publicat 04.02.2025
Tort Red Velvet cu vișine din compot și cremă de cocos
Hello taste
Publicat 04.02.2025
Impactul somnului asupra emoțiilor copiilor. Cum poate regleaza odihna...
Deparinti
Publicat 05.02.2025
Nurgül Yeşilçay, gest romantic pentru iubitul ei de ziua lui. Cum au...
Happy
Publicat 03.02.2025
Alexandru Papadopol, acuzat că și-ar fi părăsit iubita înainte de nuntă! Ce...
BZI
Publicat 05.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât timp poți să stai jos fără ca sedentarismul să îți afecteze...
Medicool
Publicat 05.02.2025