Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Felix Stroe, fost informator al Securității, numit vicepreședinte al Comisiei de control SIE prin vot secret în Parlament

Senator PSD Felix Stroe a fost ales luni vicepreşedinte al Comisiei speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe, deşi a fost informator pentru Securitate în comunism.

de Redactia Observator

la 04.02.2025 , 14:11

Felix Stroe, fost informator al Securității, ales de parlament prin vot secret vicepreședinte al comisiei de control a SIE Felix Stroe la şedința coaliției de la Parlament, 21 februarie 2024 - Inquam Photos / Octav Ganea

Parlamentul României a decis luni prin vot secret numirea șefului PSD Constanța Felix Stroe, fost informator al Securității, în funcția de vicepreședinte al Comisiei care se ocupă cu supravegherea activităților Serviciului de Informații Externe (SIE).

Cine este Felix Stroe

Potrivit unei investigaţii din 2015, realizate de siteul info-sud-est.ro, Felix Stroe a colaborat cu Securitatea sub numele conspirativ "Dan", primind sarcina să-și toarne colegii de liceu. 

Articolul continuă după reclamă

Deși nu există un angajament semnat, CNSAS a identificat note informative atribuite lui Stroe, în care acesta furniza informații despre colegi de liceu, menționând, de exemplu, că un elev "a fost ocupat cu învățătura fiind corigent la două obiecte, fiind rar văzut în oraș cu prietenii". Din dosarul său reiese că își turna colegii care ascultau radioul Europa Liberă.

Pe acelaşi subiect

A fost recrutat în 1972 iar vreme de 13 ani a fost ofițer activ în cadrul Marinei Militare. Într-un interviu acordat în 2015, Stroe a recunoscut că a activat în Consiliul Politic al Marinei Militare, responsabil cu munca de tineret, după ce anterior fusese comandant pe nave de război.

A ajuns o figură influentă în politica și afacerile din Constanța, unde este un baron local de aproape 35 de ani. Din 2003, a condus SC RAJA Sa, cel mai mare operator regional de apă potabilă şi epurare. 

Mircia Chelaru, condamnat penal şi Anamaria Gavrilă, în comisia SIE

Alături de el, în comisie au fost incluși generalul în rezervă Mircia Chelaru, în prezent senator AUR, care are o condamnare penală definitivă în dosarul "Case pentru generali" în care a fost găsit vinovat că și-a cumpărat ilegal locuința de serviciu. 

A fost condamnat, în 2016, la trei ani de închisoare cu suspendare iar judecătorii l-au obligat să plătească aproape 93.000 de lei daune materiale faţă de MApN, precum şi peste 850.000 de lei, foloasele materiale realizate în urma obţinerii locuinţei.

Președinția comisiei SIE este deținută de Alexandru Muraru (PNL) iar din ea mai fac parte Mihai Fifor (deputat PSD) care ocupă funcţia de secretar, Sorin Gheorghe Şipoş (senator PSD), Anamaria Gavrilă (deputat POT), Lorand Turos (senator UDMR) - membri. Lidera POT Anamaria Gavrilă este cunoscută pentru pozițiile sale anti-occidentale şi anti-Ucraina.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-ați gândit vreodată să dați în judecată o instituție a statului?
Observator » Ştiri politice » Felix Stroe, fost informator al Securității, numit vicepreședinte al Comisiei de control SIE prin vot secret în Parlament