Un copil de 2 ani a căzut de la etajul nouă, în Iaşi
Un copil de 2 ani a căzut de la etajul nouă al unui bloc din cartierul Alexandru cel Bun. Copilul era acasă cu tatăl său, care s-ar fi întors cu spatele o clipă, ca să adune jucăriile, iar copilul s-ar fi urcat pe geam şi ar fi căzut în gol, de la etajul 9.
De Cristian Ionescu la 12.07.2019, 00:00Un copil de 2 ani a căzut de la etajul nouă al unui bloc din cartierul Alexandru cel Bun. Copilul era acasă cu tatăl său, care s-ar fi întors cu spatele o clipă, ca să adune jucăriile, iar copilul s-ar fi urcat pe geam şi ar fi căzut în gol, de la etajul 9.
Mai multe echipaje de ambulanţă au sosit la locul evenimentului şi au preluat copilul în stop respirator, începându-se manevrele de resuscitare, în drum spre spital.
Un copil de 2 ani a căzut de la etajul nouă, în Iaşi
O tragedie s-a petrecut într-un bloc din cartierul Alexandru cel Bun din Iaşi. Un copil de doi ani a căzut în gol de la etajul nouă, tatăl său spunând că s-a întors cu spatele să adune jucăriile, iar în acel moment copilul s-a urcat pe geam şi a căzut în gol.
Copilul a fost preluat de medicii de pe ambulanţă şi resuscitat în drum spre spital. Doctorii au reuşit iniţial să-l readucă la viaţă, însă micuţul a mai rezistat câteva minute, după care a decedat.
Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.