Un şofer din Vaslui a încurcat pedalele maşinii şi a lovit un copil de pe trotuar
Un grav accident de circulaţie s-a produs, luni după-amiaza, în municipiul Vaslui, unde un şofer a pierdut controlul volanului şi a lovit cu maşina un copil aflat pe trotuar.
De Cristi Ioniţă la 30.09.2019, 17:53Un grav accident de circulaţie s-a produs, luni după-amiaza, în municipiul Vaslui, unde un şofer a pierdut controlul volanului şi a lovit cu maşina un copil aflat pe trotuar.
Accidentul s-a produs în parcarea unui supermarket din oraş. Din primele informaţii rezultă că accidentul s-a produs din cauză că şoferul a încurcat comenzile maşinii.
Copilul implicat în accidentul din Vaslui, suspect de fractură la picior
A pătruns cu maşina pe trotuar, a lovit copilul de 10 ani şi s-a proptit în uşa unui magazin cu animale de companie, spargând geamurile acestuia.
Victima este suspectă de fractură severă la picior, existând martori care spun că maşina practic i-a strivit piciorul.
Copilul a fost transportat de urgenţă la spital, iar poliţiştii au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanţele în care s-a produs accidentul.