Un copil de 3 ani a murit după ce a căzut în fosa septică a şcolii, la Iaşi
Un copil de numai 3 ani a fost găsit căzut în fosa din spatele unei şcoli din satul Buda, Târgu Frumos. Un echipaj SAJ cu medic şi unitate mobilă de reanimare şi terapie intensivă s-a deplasat la locul solicitării, demarând manevrele de resuscitare, însă au fost nevoiţi să declare decesul.
De Redactia Observator la 15.04.2019, 16:25Un copil de numai 3 ani a fost găsit căzut în fosa din spatele unei şcoli din satul Buda, judeţul Iaşi. În aceeaşi clădire funcţiona şi o grădiniţă.
Un echipaj SAJ cu medic şi unitate mobilă de reanimare şi terapie intensivă s-a deplasat la locul solicitării, demarând manevrele de resuscitare, însă au fost nevoiţi să declare decesul.
Copil de 3 ani găsit mort în fosa şcolii, la Târgu Frumos
Un copil de 3 ani şi jumătate a fost găsit căzut în fosa unei şcoli din satul Buda. Sosiţi la locul evenimentului, medicii au încercat tot posibil să-l resuciteze pe micuţ peste o oră şi jumătate, însă manevrele au fost inutile, fiind declarat decesul.
Din primele informaţii oferite de martori, copilul s-ar fi aflat la activităţi în cadrul programului "Şcoala altfel" şi ar fi fost scăpat din vedere pentru câteva clipe, timp în care s-ar fi produs tragedia.