Crizantema, una dintre cele mai căutate plante în această perioadă
Proprietarii serelor de flori nu o duc rău. Mai ales în această perioadă, când oamenii simt nevoia să se înconjoare cu plante cât mai frumoase, care să le aline dorul de vară. Crizantemele sunt o variantă preferată de români, mai ales că nu sunt scumpe şi nici greu de găsit.
De Redactia Observator la 24.09.2019, 15:09Proprietarii serelor de flori nu o duc rău. Mai ales în această perioadă, când oamenii simt nevoia să se înconjoare cu plante cât mai frumoase, care să le aline dorul de vară. Crizantemele sunt o variantă preferată de români, mai ales că nu sunt scumpe şi nici greu de găsit.
O regină care rezistă şi în anotimpul rece şi ploios. Asta face ca toamna, crizantema să fie una dintre cele mai căutate plante. Plantarea lor începe încă din luna mai, iar cultivatorii abia fac faţă comenzilor.
Laura Sânza, adminsitratorul unei sere: Nu apucă să înflorească din cauza faptului că avem cerinţe foarte mari pe ele şi trebuie să le vindem aşa cum sunt, dacă sunt cerute nu avem ce face, le dăm aşa verzi şi nu apucă să înflorească la noi.
Elena Zoican, managerul unei sere: Este mult mai multă muncă decât anul trecut, producţia este relativ mai mare decât ceea ce am avut anul trecut. Am început cu o cerere mai mare şi cu livrări mai masive, la început de sezon.
Ghivecele bogate şi pline de de flori sunt cele mai căutate. Faţă de anul trecut, preţurile au crescut şi cu 10%, din cauza majorării costurilor la electricitate şi apă.
Lucia Sârb, vânzătoare: Preţurile sunt, eu zic bune, pentru că florile sunt de o foarte bună calitate şi frumoase. Începând de la doi lei, avem la 12,50 kaluna, varza ornamentală. Crizantemele le avem la 9,90 lei, la 24, la 29 de lei, în funcţie de mărime.
Începerea şcolilor a fost un moment perfect pentru cultivatori. Iar în Ardeal, urmează Ziua Morţilor - pe 1 noiembrie, când tradiţia spune că mormintele trebuie să fie acoperite cu flori, aşa că anteprenorii se aşteaptă la vânzări mari.